Hai sus!
Imi plac artificiile. Am descoperit asta de curand fiindca nu demult aveam impresia ca sunt risipa de lumina.
Ce naiba poate sa insemne "risipa de lumina" nu stiu acum sa spun!
Imi place faptul ca toate lumea priveste spre cer - lucru interesant dar adevarat e ca ne petrecem foarte mult timp privind in jos sau inainte si prea putin uitandu-ne in sus.
Se spune ca pozitia capului nostru e facuta sa ne opreasca sa visam. Ca ne tinem picioarele pe pamant, inteleg, dar de ce trebuie sa le luam continuu masura?! Parca asta ar schimba ceva din adevarul ca put!(Cine stie bancul, cunoaste :)).
Asistand la artificii sunt complet "cu capul in nori" - asa cum imi place. Nu mai am timp de analiza, de cuvinte sau de gesturi inutile. Vulnerabila la tot ceea ce ma inconjoara pe pamant si deschisa doar la lumina care vine de sus. Si-s la fel ca toti cei de langa mine. Bucuroasa.
Sentimentul asta de fericire prosteasca nu stiu cum sa il explic.
Poate doar prin teoria mea legata de intuneric - nu e bun decat atunci cand dormi sau te ascunzi.
Lumina adusa de explozii e super, mai ales prin faptul ca e agresiva.
Spunand parca:
HEEEI! SUNT VIU! Ia uite ce de lumina!
Dar partea mea preferata a artificilor e finalul.
Pentru ca de fiecare data - ma rog, daca jocul e bun,- ramai masca.
Unii se mira cu voce tare, altii se zgaiesc ca la comete cu gura pana la urechi - din categoria asta fac parte si eu, majoritatea spectatorilor aplauda.
Ce tare!
Ca o decolare in forta, un zbor placut si o aterizare fara repros.
Cum nu toti suntem in stare sa zburam macar o data pe luna, artificiile sunt un prilej bun sa dam o tura pe sus. Macar asa, din cap.
Ce naiba poate sa insemne "risipa de lumina" nu stiu acum sa spun!
Imi place faptul ca toate lumea priveste spre cer - lucru interesant dar adevarat e ca ne petrecem foarte mult timp privind in jos sau inainte si prea putin uitandu-ne in sus.
Se spune ca pozitia capului nostru e facuta sa ne opreasca sa visam. Ca ne tinem picioarele pe pamant, inteleg, dar de ce trebuie sa le luam continuu masura?! Parca asta ar schimba ceva din adevarul ca put!(Cine stie bancul, cunoaste :)).
Asistand la artificii sunt complet "cu capul in nori" - asa cum imi place. Nu mai am timp de analiza, de cuvinte sau de gesturi inutile. Vulnerabila la tot ceea ce ma inconjoara pe pamant si deschisa doar la lumina care vine de sus. Si-s la fel ca toti cei de langa mine. Bucuroasa.
Sentimentul asta de fericire prosteasca nu stiu cum sa il explic.
Poate doar prin teoria mea legata de intuneric - nu e bun decat atunci cand dormi sau te ascunzi.
Lumina adusa de explozii e super, mai ales prin faptul ca e agresiva.
Spunand parca:
HEEEI! SUNT VIU! Ia uite ce de lumina!
Dar partea mea preferata a artificilor e finalul.
Pentru ca de fiecare data - ma rog, daca jocul e bun,- ramai masca.
Unii se mira cu voce tare, altii se zgaiesc ca la comete cu gura pana la urechi - din categoria asta fac parte si eu, majoritatea spectatorilor aplauda.
Ce tare!
Ca o decolare in forta, un zbor placut si o aterizare fara repros.
Cum nu toti suntem in stare sa zburam macar o data pe luna, artificiile sunt un prilej bun sa dam o tura pe sus. Macar asa, din cap.
Comentarii