Super-eroi
Visam cu ochii deschisi la aventurile lor
Ii admiram din penumbra si ne dorim in secret sa le impartasim puterea si marinimia.
Super-eroii ne dau sensul unei normalitati ideale - in care raul e pedepsesit iar binele iese mereu triumfator.
De la Fantomas incoace - un serial de desene animate francez pe care il urmaream cu infrigurare cand eram copil, niciun super-erou nu m-a convins mai complet ca vreau sa ies noaptea din casa, sa escaladez acoperisuri si sa lupt pentru binele orasului.
Fantomas era un copil obisnuit care mergea cuminte la scoala, asculta de parinti si lua note mari. Ziua.
Noaptea, acealasi prichindel se trasforma in cea mai temuta arma, indreptata mereu impotriva infractorilor. Imbracat in negru, mergea pe un scooter - daca imi aduc bine aminte - si se lupta cu cele mai fioroase personaje - pe care, in sfarsit, nu mi le mai aduc aminte...
Ca iar ajung la intelepciunea lui Rory - care imi spunea, nu demult, ca nu se uita decat la filme cu super-eroi. (Fie vorba intre noi, nu se uita la filme deloc - ca prea mult ii plac fotbalul si stirile!)
- Nu e viata destul de trista, neagra, infricosatoare? De ce as mai vrea sa vad rau si in filme? Hei, asta e timpul meu "off the duty", fac ce vreau cu el! Filmele fantastice, cu pumni si mega-actiune, asta imi place! Ca eroul meu castiga intotdeauna!, imi explica tatal meu adoptiv irlandez. Si avea dreptate.
Completarea pe care as vrea sa o aduc la ideea "roryana" este ca, uneori, cu totii suntem super-eroi... Sau cel putin in mintea mea - care am stabilit de mult timp ca e cam ...trilulilu.
Hai, la modul ideal vorbind:
Pai nu induram/luptam noi cu strasnicie cu .....
Frigul iernii?
Singuratatea?
Boala?
Nesimtirea?
Oboseala?
Intunericul?
Plictiseala?
Batranetea?
Nedreptatea?
Mania?
si cu toate astea mai avem timp, energie, chef sa sustinem sus si tare ca viata e frumoasa!
Si e, intr-adevar, cu atat de multi super-eroi care sa o apere...
Goooooooooo Planet!
Aaa, da, mai era si Captain Planet!
Ii admiram din penumbra si ne dorim in secret sa le impartasim puterea si marinimia.
Super-eroii ne dau sensul unei normalitati ideale - in care raul e pedepsesit iar binele iese mereu triumfator.
De la Fantomas incoace - un serial de desene animate francez pe care il urmaream cu infrigurare cand eram copil, niciun super-erou nu m-a convins mai complet ca vreau sa ies noaptea din casa, sa escaladez acoperisuri si sa lupt pentru binele orasului.Fantomas era un copil obisnuit care mergea cuminte la scoala, asculta de parinti si lua note mari. Ziua.
Noaptea, acealasi prichindel se trasforma in cea mai temuta arma, indreptata mereu impotriva infractorilor. Imbracat in negru, mergea pe un scooter - daca imi aduc bine aminte - si se lupta cu cele mai fioroase personaje - pe care, in sfarsit, nu mi le mai aduc aminte...
Ca iar ajung la intelepciunea lui Rory - care imi spunea, nu demult, ca nu se uita decat la filme cu super-eroi. (Fie vorba intre noi, nu se uita la filme deloc - ca prea mult ii plac fotbalul si stirile!)
- Nu e viata destul de trista, neagra, infricosatoare? De ce as mai vrea sa vad rau si in filme? Hei, asta e timpul meu "off the duty", fac ce vreau cu el! Filmele fantastice, cu pumni si mega-actiune, asta imi place! Ca eroul meu castiga intotdeauna!, imi explica tatal meu adoptiv irlandez. Si avea dreptate.
Completarea pe care as vrea sa o aduc la ideea "roryana" este ca, uneori, cu totii suntem super-eroi... Sau cel putin in mintea mea - care am stabilit de mult timp ca e cam ...trilulilu.
Hai, la modul ideal vorbind:
Pai nu induram/luptam noi cu strasnicie cu .....
Frigul iernii?
Singuratatea?
Boala?
Nesimtirea?
Oboseala?
Intunericul?
Plictiseala?
Batranetea?
Nedreptatea?
Mania?
si cu toate astea mai avem timp, energie, chef sa sustinem sus si tare ca viata e frumoasa!
Si e, intr-adevar, cu atat de multi super-eroi care sa o apere...
Goooooooooo Planet!
Aaa, da, mai era si Captain Planet!
Comentarii