Barbatul din mal

Sunt imagini care te coplesesc prin simplitatea lor. Si lumini atat de curate.

Gesturi amanate, timide.
Si ploi violente cu o mie de tunete.
Care spala tot pamantul.
Iubesc iarba uda.
Si acordurile de chitara.
Si orice face sufletul meu, sufletul oricui, sa vibreze.



In fata frumusetii care ne invaluie viata cel mai bine e sa taci.
Sa privesti pe ascuns, cu grija.
La o simpla atingere, fumul devine lumina, si lumina, muzica si muzica, fum.
Vraja dispare.





Nu e un exemplu prea bun daca il privesti cu ochiul asta critic. Daca stai sa analizezi ca da, era vorba de un strand, plin de lume – burtosi si dezbracaciosi pe malul unei ape. Si da, mirosea a mici, frigarui si alte carnaterii…

Dar in aceast grup de oameni cu halbe in mana, se intampla ceva.



Un copil, pe malul apei, sprijinit in malul gros, aduna noroi intr-una. Un morman mare, dizgratios se ridica incet incet in dreapta lui.
Liniste.
A intins malul pe stanca. L-a batatorit. A mai ridicat inca un rand de namol.
A inceput sa-l modeleze. Inca o data.
Un bust a inceput usor-usor sa se contureze.
Mai mult mal.
Capul unui extraterestru parea ca se iveste.
Liniste.





Il urmaream din departare, de cealalta parte a lacului, admirandu-l in tacere.

Un grup de inotaciosi s-a apropiat de micul artist.
N-am auzit ce i-au spus. S-au indepartat rapid, zambind.



Copilul i-a privit scurt.
S-a intors catre barbatul din mal.
L-a prins de umeri si, cu o sfortare imensa, l-a impins in apa.
A batut valurile cu hotarare. Toata fiinta din namol s-a dizolvat fara urma.
Copilul a inotat, uitandu-se doar o data inapoi.


In urma lui, o apa tulbure.