Decembrie tarziu

E noiembrie si totusi decembrie pe strazile Orasului De Jos. O tacere inghetata - ca o hartie creponata - atarnata pe ramurile copacilor.
E miezul zilei si totusi tarziu pentru precupetii din piata. Caini vagabonzi au iesit de nicaieri, in cautare de stapani.
Florile au inghetat in vasele lor frumos colorate - nu e ziua nimanui.

In singurul loc cald - chioscul non-stop ce nu vinde nimic in afara de cafea - mai multi intarziati urmaresc fara chef un festival, eveniment, sarbatoare populara.
Nu e loc aici inauntru pentru batrana imbrobodita pana-n crestetul capului ce vinde... macese... in piata goala.
-La ce se folosesc astea? o intreaba un  trecator.
-Pentru ceai... raspunde ea iar barbatul care nu e convins da din cap fara rost.

Batrana isi muta cele doua pungi cu bobite rosii de pe-o parte pe alta a trotuarului, miscandu-se greu in haina ei mare. Se rezeama de un zid, isi strange broboada.
-Du-te-acas, gata pe ziua de azi, ii striga un vanzator incalzindu-si mainile pe-un pahar de cafea. Mori de frig...rade el printre buzele uscate de ger apoi se indeparteaza grabit.

-Nu, nu, n-am murit inca, ii raspunde babuta in gol.

Merge apoi de-a lungul strazii pustii, calcand cu grija: incet, tot mai incet doar-doar o veni cineva.
-Doamna, nu vreti macese? o intreaba pe femeia infofolita in haina de blana, rasarita de pe-o strada laturalnica.
Aceeasi intrebare invariabil.
-Pentru ce sa le folosesc?
Doamna traverseaza in graba - are probabil de ajuns undeva.

Batrana si cele doua plase raman pe trotuar.
Nemiscata, strange pungile de plastic ce se incapataneaza sa ramana pline, agatate fara rost de mainile ei.
Femeia cu ochii inlacrimati - de frig, e singurul lucru viu de pe strada acum.