Sa nu cumva sa te pierzi..

 E o intrebare pe care mi-o pun ocazional, fara legatura cu anotimpul sau pozitia soarelui pe cer. Nu-i influentata nici de plicurile inghesuite in cutia postala, cu atat mai putin de frigul de pe scara blocului.

E ceva mai bun de atat? Vreau sa spun, mai curat, mai organizat, mai linistit, mai ieftin, mai insorit, mai dulce, intr-un cuvant mai bun, ce naiba?!

Raspunsul e strict legat de viata in Romania si il stiu pe de rost. Ma impinge in spate si ma loveste in umar – exact ca barbatul nebarbierit, invelit intr-o geaca mare, pufoasa, la coada, in magazinul de la bloc. Haina lui miroase a mancare si ma priveste nedumerit ca si cand eu l-as fi impins pe el. Imi vine sa-l bat sau macar sa-l injur politicos, o data! In schimb, zambesc prosteste si rostesc "Pardon".

Cum sa intrebi e ceva mai bun?! Fiindca imi ud sosonii de fiecare data cand ninge iar toata zapada de pe sosea se strange la trecerile de pietoni, sa faca o balta mare si incapatoare pentru toate ratustele de pe mal! Intorc capul cu indiferenta, se usuca, ce sa mai!

Cand stii tot ce stii, de ce alegi sa ignori cu buna stiinta blocurile murdare de igrasie sau stie naiba ce le face gri si urate!

Blocuri din Mosova, se poate si mai rau

Cand eram in liceu mergeam in fiecare zi printre ele, in drum spre scoala. Dar nu ma lasam, cautam printre ziduri, acoperisuri suprapuse, un petic de cer albastru.

Astazi traiesc intr-o astfel de cutie si fac excursii zilnice cu un lift din '75, up and down, pana la etajul 10.

Si totusi, totusi, totusi! ma chinui sa-mi mentin optimismul, sa stau aproape de ganduri bune, ca de soba de teracota a bunicii. Ciudat, merge.

Hai, ca vine primavara, imi urez in fiecare sfarsit de iarna si gandul asta se aplica si pentru Romania si ma tine si aici, in Romania...

Ma ambalez intr-un norisor pufos si merg asa blindata prin oras, vazand prin binoclu doar ce-mi convine. 

Tot la magazinul de la bloc mi s-au naruit ultima data visele intr-o zi de marti.

Alunecam pe gheata groasa de pe trotuar. M-am sprijinit de geamul magazinului si, prin geam, am zarit doar pentru o clipa privirea vanzatorului meu preferat.

Da, am, ca un om mare ce sunt, o anume persoana de la care cumpar ceapa, cartofi, paine si lapte, in fiecare zi.Il cheama George, am auzit. 28-29 de ani. Se misca repede, e foarte zambaret, ajutaret si nu se supara pe batranii sacaiti. Lucreaza in jur de 10-12 ore pe zi si castiga, poate! 1200 de lei.

I-am zarit doar pentru o clipa privirea obosita, foarte, foarte obosita, si l-am urmarit, miscandu-se fara vlaga, printre ambalaje colorate.

M-am intrebat daca maine ii va reveni entuziasmul si cat il va mai tine entuziasmul in meseria lui ...

Apoi, m-a cuprins iar intrebarea fatidica si m-am gandit ce isi raspunde oare el : Exista ceva mai bun?

Da, sunt multe alte exemple de oameni care o duc mult mai rau decat George in Romania.
E patetic sa dai exemplu un tanar care face si poate mult mai mult, cu siguranta. Corect. 

E insa un gand pervers care ma face sa-i privesc cu grija pe acesti oameni puternici, zambitori, pregatiti sa mute munti din loc: “ Sa nu cumva sa-si piarda optimismul”....