writing over coffee

"Am pierdut nenumăraţi de mulţi oameni şi bunuri dar timpul aici nu s-a pierdut” (Michael Schuller, ultimul preot sas din Guşteriţa în cronica bisericii din 1991)

2012-01-25T23:41:00.000-08:00

Poveşti de cartier

Nu poţi cunoaşte Sibiul, vizitându-l în grabă. Nu-i poţi descoperi aleile, zidurile, dar mai ales poveştile ascunse, aşa cum nu-i poţi afla adevăratul suflet limitându-te doar la centrul istoric. Oraşul respiră în zonele în care turiştii ajung arareori, iar fiecare dintre cele 22 cartiere ale Sibiului are povestea sa specială. Începând cu acest număr, Sibiu 100% vă propune o incursiune în viaţa puţin cunoscută a cartierelor oraşului. Căutăm istoria, farmecul, dar şi oamenii care au dat şi continuă să dea culoare unuia dintre cele mai cunoscute oraşe ale României. Mergem pe urmele celor care fac din Sibiu un loc atât de special şi vă dezvăluim adevăratele lor bucurii, nostalgii, în câteva clipe de răgaz, la ei acasă. Departe de mulţimea pestriţă şi gălăgioasă din Piaţa Mare, strânşi la colţuri de stradă, în faţa scărilor de bloc sau a magazinelor, în camere largi şi luminoase sau în bucătării înghesuite, dar călduroase, sibienii mai ştiu să spună poveşti de cartier.

Satul ciocanului, moştenirea saşilor

E redundant să spui că în Sibiu, într-o zonă anume sau de altfel oriunde te-ai afla vezi, observi, recunoşti spiritul săsesc. Dar Guşteriţa e unul din locurile cele mai ascunse ale oraşului, unde istoria nu e încă istorie, iar moştenirea e vie dincolo de casele tăcute, cu porţi înalte şi trotuare largi. A fost numit „satul Sibiului”, asociat deseori cu lipsa asfaltului şi până nu de mult cu lipsa canalizării. S-a tot vorbit despre ţiganii mutaţi aici, locatari ai zonelor ridicate din rampa de gunoi. Dar legătura Guşteriţei cu restul Sibiului prezent, e făcută prin însăşi istoria locului şi prin cei peste 2.000 de saşi care trăiau odată aici. Tocmai prin faptul că a rămas şi azi departe, cumva blocat în timp, cartierul şi-a păstrat povestea autentică, asemeni unui aer proaspăt, de ţară.

Străinul de pe străzi

Trecând peste podul Gării, lăsând în urmă agitata intrare pe Calea Guşteriţei, dincolo de podul peste râul Cibin, ştii sigur că ai trecut limita cartierului în clipa în care te trezeşti înconjurat de.. linişte. Case, linişte şi iarăşi case, maşini parcate pe mijlocul drumului, semn că străzile de aici nu sunt niciodată prea aglomerate. Oameni sporovăind într-o doară în staţii de autobuz. Intrând în orice magazin alimentar vei fi privit cu curiozitate. Eşti un străin iar asta se vede de la o poştă – în Guşteriţa toată lumea cunoaşte pe toată lumea.

Carte cu speranţe

Nu exista odinioară decât şcoala saşilor, construită în anul 1898. Astăzi nu mai există decât şcoala românească, situată vis-a-vis de Biserica Evanghelică. În faţa ei, mai mulţi copii ne întâmpină cu entuziasm. Ne privesc şi ei cu uimire în timp ce ne conduc valvârtej, pe scări, în sus. „Aşa este Guşteriţa, mai liniştit, mai rudimentar, dar plin de speranţă”, ne întâmpină zâmbind Ioan Paca, directorul adjunct al Şcolii Generale nr. 11. De la el aflăm că cele două străzi ce urcă pe deal (numite Hula Mare şi Hula Mică) erau locuite în trecut exclusiv de români. La intersecţia celor două hule s-a construit prima şcoală românească la începutul secolului XX, cu o şcoală mai mică situată lângă biserica ortodoxă „Saşii trăiau jos, pe străzile principale”, spune Ioan Paca. Scufundat în tăcere după plecarea etnicilor germani, cartierul e încă viu, crede directorul, iar şcoala e un loc în care, la fel ca odinioară, elevii – astăzi majoritari de etnie romă, luptă pentru un viitor mai bun.

Drumul către primărie

Mai multe schimbări importante au avut loc în vechea localitate în perioada comunistă. Comuna Gusteriţa s-a transformat în anul 1950 în cartier oficial al oraşului Sibiu. Dintre cei mai bătrâni locatari, Milenţia Bozdoc (foto) a rămas singura angajată a fostei primării unde a lucrat exact înainte de transformare. „Am fost anunţaţi într-o bună zi că locurile noastre de muncă se desfiinţează şi invitaţi să dăm examen pentru ocuparea unui post în cadrul primăriei Sibiului”, povesteşte femeia astăzi în vârstă de 85 de ani. Dintre toţi angajaţii primăriei Guşteriţa, Milenţia a fost singura transferată la oraş. „Am fost şefa cabinetului primarului timp de 33 de ani. La început mergeam pe jos până la gară iar apoi luam tramvaiul până în Piaţa Mare”, îşi aminteşte Bozdoc despre perioada anilor ’50.

Rânduiala saşilor

Primele atestări ale vecinătăţilor săseşti datează de la sfârşitul Evului Mediu aşa cum se arată în lucrarea ,,Vecinătatea” de Filip Alexandrescu. Ca şi Sibiul, Guşteriţa a adoptat această formă de organizare a locuitorilor, prezentă chiar şi astăzi, sub forma unei singure vecinătăţi (comparativ cu cele 7 existente în trecut), alcătuită din cei 31 de saşi rămaşi. Alfred Gross nu este numai preşedintele acestei comunităţi dar şi curatorul bisericii evanghelice. Bărbatul se ocupă de toate evenimentele dedicate saşilor din Guşteriţa de la slujbele bilunare, la întâlnirile periodice pentru curăţarea cimitirului. S-a născut în localitatea care număra 2200 de saşi înainte de război. „Şi în timpul comunismului, biserica era plină, nu găseai loc. Acum ne pierdem în atâta spaţiu liber”, spune bărbatul care nu s-a gândit nicio clipă să emigreze. Şi-a urmărit în schimb copiii şi prietenii plecând. „Sunt foarte ataşat de locul acesta, aici îmi doresc să rămân”, spune Gross.

Loc de întâlnire

E de la sine înţeles că în Sibiu, într-o anumită zonă sau oriunde te-ai afla vei observa o parte din istoria etnicilor germani care au locuit aici. Dar o experienţă unică este să asişti, în Guşteriţa la întâlnirile comunităţii săseşti actuale. Să le asculţi povestirile vesele, lipsite de nostalgie despre trecutul Satului Ciocanului. Să le vizitezi biserica impunătoare, rece dar şi camera încălzită în care se roagă iarna – mulţi dintre enoriaşi sunt destul de bătrâni. Să afli că pentru întreţinerea lăcaşului de cult saşii din Germania trimit anual bani la Sibiu. „Cu bine cu rău ne păstrăm şi acum obiceiurile de la bunici”, explică Alfred Gross. Pentru menţinerea moştenirii unei comunităţi astăzi mici, odinioară înfloritoare, saşii au rămas de neclintit din Guşteriţa.

Satul ciocanului
Guşteriţa (Hameršterf, Hammersdorf, în traducere ,,Satul ciocanului"), este una din cele mai vechi localităţi săseşti de pe malul stâng al Cibinului. Se presupune că pe teritoriul localităţii, sau în imediata ei apropiere, s-a aflat Castrul roman Caedonia. În anul 1309 apare ca Vila Umberti . In 1414 apare prima dată denumirea de Hammersdorf. Începând cu 1950 devine cartier al Sibiului.

Recunoscut pentru…
Recoltele bogate de zarzavaturi. Guşteriţenii erau odinioară cei mai căutaţi comercianţi din pieţele Sibiului, aceştia aprovizionând constant oraşul cu legume şi verdeţuri (roşii, morcovi, ceapă, pătrunjel).

Tabla timpului

1301 – Apare primul document care atestă Gusteriţa în legatură cu primul preot din sat
1488 – Guşteriţa avea 44 de hospites sau gospodari, 4 săraci, un om fără avere, un cioban şi un morar
1560 – Gusteriţa exportă pământ galben pentru sobe. Tineretul din Guşteiţa învaţă la Sibiu meseria de pantofar
1691 – Guşteriţa este cea mai mică localitate cu 38 de gospodari a scaunului de la Sibiu
1746 – Locatarii români sunt obligaţi să plece din localitate. Curtea vieneză le dă dreptul să se întoarcă
1901- Se înfiinţează fanfara Guşteriţei
1945 – Deportarea de femei şi bărbaţi apţi de muncă de etnie germană în Rusia
1965 – Începutul exodului saşilor în Germania federală
1987 – Guşteriţa a pierdut o treime din membrii comunităţii
1993 – Introducerea gazului metan
1994 – Se sfârşesc inscripţiile din cartea memorială a bisericii din cauza emigrării preotului Michael Schuller, ultimul ales de guşteriţeni. Comunitatea săsească numără 50 de suflete
2009 – Se introduce canalizarea în Guşteriţa
2012 – Comunitatea mai numără 31 de saşi cu vârste între 19 şi 81 de ani
(,,Hammersdorf in Siebenbürgen : Erinnerungen” - ,,Satul ciocanului din Transilvania: Amintiri” de Johanna şi Erwin Köber)

El

2012-01-18T07:43:00.000-08:00

El, un roman stabilit in Spania, fauritor de castele de nisip si de vise. S-a « ajuns » dupa un timp si a gasit un loc de munca sigur, frumos dar sezonier. Face vara intr-un birou dichisit, cu dupa-amieze lenese pe malul marii calme, dintr-un port al Mallorcai.
Si iarna pe calculator, cautand mereu joburi in Germania sau Austria din linistea monotona a unui apartament din Resita. Nu pleaca niciodata sa lucreze in resorturile alpine dar are destul de mult timp. Sa vada documentare, sa citeasca articole despre profetiile maiase. Sa stea la taclale pe mess.

Eu, o romanca in Romania, inca nu obosita. In urma cu termenele de predare pe care mi le pun si le incalc mai mereu. Pierduta uneori in zeci de site-uri deschise. Plictisita cumva de oamenii care spun, vor, gandesc mai mereu, ceva. Prezenta pe mess dar absenta in lipsa unei situatii gen 112 (care oricum nu se da niciodata acolo). Vorbind doar ca sa vorbesc, si sa ma intarzii si mai mult, pana in ultimul moment si dupa.

El:ceau
Eu : hei sunt un pic busy
El:nu-i bai...cred ca azi ies sa urlu un pic in centru ; vreau sa-i intreb pe oameni acum
ce schimbare asteapta de la psd si pnl in noembrie… anyway...
Eu- nimic. Vedeam doar ca scrie, intarziata cum sunt…

El:poate ca vin sa va vad si pe voi undeva sapt viit ; poate in weekend
Eu: okey
N-am mai adaugat ca de obicei, te ducem la karaoke, hai, numai hai ! E racit.

El: ti-am povestit vreodata de moneda de 100 de lei cu regele Mihai pe care am gasit-o cand eram mic? eram in clasa a treia cred..
Eu : fain. Nimic mai mult. De fapt cine mai are in zilele noastre o moneda regala ??

El: era o zi de toamna tarzie, facusem ore de dimineatza
Poti citi daca iti scriu?
Si tocmai avusesem istorie in ziua aia.
Nu stiu daca asa era dar in cartile de istorie, erau pusi la gramada, Alexandru Ioan Cuza, si regii dinastiei Hohenzollern, cate doua trei randuri si o poza. Tin minte cat de impresionat eram de ideea de regalitate, putere, respect…Se umfla pipota in mine ca pesmetul in apa !! Si tin minte ca le sopteam colegilor ca mie mi-ar placea sa avem si acum un rege
In fine. Mergand spre casa, vad pe trotuarul de langa scoala …o moneda. O ridic. O curat. Credeam ca e una de 3 lei. Ma vedeam deja cumparand langosi
Prima mea impresie a fost ca ar fi o moneda straina dar apoi am observat ca inscriptiile de pe ea erau in limba romana. Era o moneda foarte frumoasa, mult mai frumoasa decat cele comuniste cu tractoare si spice de grau.Iar capul era chipul unui barbat tanar si din jos scria : M.S. Mihai I
Devenise demult interesant asa ca mi-am lasat articolul deoparte si asteptam sa vad ce mai scrie.

Eu : o mai ai?
El:vad ca te plictisesc
Nu
Prietenul meu avea o moneda regala gasita pe jos in copilarie. Epic ! E doar un monarhist convins.

Eu : ce-ai facut cu ea?
El:am bagat-o in buzunar, tinand-o inca in pumnul strans, gasisem o comoara!!!
Si...era cel mai minunat lucru care mi se putea intampla !
Eu – comorile copilariei, le purtam mereu cu noi

El: Ajung acasa. Urc zece etaje pe jos zburand si intrand in casa i-o arat mamei si o intreb ce stie despre ea…Incepe sa-mi povesteasca ca pe vremea regelui traiau boieri care ii-i bateau pe taranii saraci. Cum ca noi am fi fost proprietatea lor
Ma dureau cuvintele alea nu vroiam sa fie adevarate !!!

Ma asteptam la o lectie de istorie dar nu la una atat de nuantata.

El:Mama ia moneda. Se uita scurt la ea si imi spune : mai bine arunc-o la gunoi pentru ca daca vine cineva si o gaseste in casa avem necazuri cu militia (in vremea aia ne cautau cam des pe acasa). Mama lucra la un depozit de branza si o controlau sa vada daca fura.
Eu : ai aruncat-o tu?
sau ea?
El: nu, ea
am plans

Eu: hehe ( o reactie nu prea sensibila, ce-i drept)
El: si am plecat in dormitor
dar i-am spus
inainte de a arunca moneda
EU VREAU SA FIE REGELE
Eu : faina poveste
ma lasi sa ti-o pun pe blog?
El : da. Intelegi ca pentru mine moneda aia era primul obiect care ma lega real de un vis ?
pe care il am si azi, inca. Atat.

Am crescut poate fara modele in timpul comunismului. Dar comorile pe care le-am gasit intamplator pe drum, ne-au putut da, fiecaruia dintre noi, un sens si un vis pretios.
Nu sunt neaparat monarhista, mi se trage probabil de la debusolarea totala.
Dar nu pot sa nu apreciez un model de moneda frumoasa.
Cand suntem mici credem ca vom face lumea mai buna. La maturitate descoperim ca putem.

2011-12-08T02:55:00.001-08:00

Decembrie tarziu

2011-11-20T05:50:00.000-08:00

E noiembrie si totusi decembrie pe strazile Orasului De Jos. O tacere inghetata - ca o hartie creponata - atarnata pe ramurile copacilor.
E miezul zilei si totusi tarziu pentru precupetii din piata. Caini vagabonzi au iesit de nicaieri, in cautare de stapani.
Florile au inghetat in vasele lor frumos colorate - nu e ziua nimanui.

In singurul loc cald - chioscul non-stop ce nu vinde nimic in afara de cafea - mai multi intarziati urmaresc fara chef un festival, eveniment, sarbatoare populara.
Nu e loc aici inauntru pentru batrana imbrobodita pana-n crestetul capului ce vinde... macese... in piata goala.
-La ce se folosesc astea? o intreaba un trecator.
-Pentru ceai... raspunde ea iar barbatul care nu e convins da din cap fara rost.

Batrana isi muta cele doua pungi cu bobite rosii de pe-o parte pe alta a trotuarului, miscandu-se greu in haina ei mare. Se rezeama de un zid, isi strange broboada.
-Du-te-acas, gata pe ziua de azi, ii striga un vanzator incalzindu-si mainile pe-un pahar de cafea. Mori de frig...rade el printre buzele uscate de ger apoi se indeparteaza grabit.

-Nu, nu, n-am murit inca, ii raspunde babuta in gol.

Merge apoi de-a lungul strazii pustii, calcand cu grija: incet, tot mai incet doar-doar o veni cineva.
-Doamna, nu vreti macese? o intreaba pe femeia infofolita in haina de blana, rasarita de pe-o strada laturalnica.
Aceeasi intrebare invariabil.
-Pentru ce sa le folosesc?
Doamna traverseaza in graba - are probabil de ajuns undeva.

Batrana si cele doua plase raman pe trotuar.
Nemiscata, strange pungile de plastic ce se incapataneaza sa ramana pline, agatate fara rost de mainile ei.
Femeia cu ochii inlacrimati - de frig, e singurul lucru viu de pe strada acum.

Butonul cu majuscule

2011-11-09T21:32:00.000-08:00

O simpla cautare pe un site de recrutare iti da masura importantei pe care romanii o acorda cuvantului "strainatate".
Vrei sa gasesti un job in banalele Bucuresti, Cluj Napoca sau Iasi? E treaba ta daca vrei sa fii mediocru.
Doar STRAINATATE e destinatia speciala, singura demna de scris cu majuscule, ce iese instantaneu in evidenta din lista lunga si plictisitoare.
Cat de special te simti dand un search intr-un loc atat de important!

Nu stiu daca e doar o coincidenta sau chair o tendinta, dar in ultimul timp tot mai multe persoane din jurul meu - prieteni, rude sau simple cunostinte, au apasat incantate pe butonul scris cu majuscule. Unele dintre ele nici macar nu s-au conectat la internet dar s-au trezit teleportate pe alte meleaguri, manate doar de importanta literelor mai mari si,evident, mai bune.

Spania, UK, Italia, Grecia, Germania,China, Finalnda, Irlanda, SUA, Kosovo, Cehia - uite cate locuri si cati romani cunosc eu plecati in STRAINATATE.
In cautare de bani, stabilitate, implinire profesionala, probabil ca mult mai multi dintre prietenii mei urmeaza inca sa plece.
Intelegand mult prea bine motivele pentru care o fac, nu pot totusi sa nu observ efectele fenomenului si mirajului emigrarii.
Dorul de casa, singuratatea, compromisurile facute de unii. Aroganta, rautatea, alienarea altora.

Pe de-o parte vad copii - cu totii suntem copiii cuiva - pusi la o incercare destul de dificila si compromisurile pe care acestia le fac pentru a o duce la bun sfarsit. In urma lor - parinti sfasiati de dor si de vina ca nu le-au putut oferi o alternativa mai buna la viata "prin straini".
Privind lucrurile in modul acesta - poate nu destul de obiectiv dar sigur adevarat, nu mai imi vine parca sa felicit cu entuziasm pe orice aplicant pe ***jobs.ro.

Cred ca astia de la site-ul de recrutare ar trebui sa aiba decenta de a da un avertisment pentru sectorul "STRAINATATE". Sau macar de a scrie cuvantul asta cu litere normale, fara atata exuberanta!
Munca e munca oriunde ai fi in lume si nimic din ceea ce ni se ofera nu e gratis, ce Dumnezeu!

Liceeni pe piaţa muncii

2011-10-03T02:27:00.000-07:00

Hotărât să fac performanţă şi să am o carieră de succes”,“fericită şi mulţumită că fac ceea ce mi-am propus”, “entuziasmată”, “emoţionat”, “mândru şi responsabil”– iată cum se văd liceenii sibieni în prima lor zi de muncă.

Când eşti tânăr, sunt atâtea sfaturi, păreri şi judecăţi pe care trebuie să le asculţi. Unele voci îţi spun cu ce ar fi bine să te îmbraci, ce muzică e la modă sau care sunt regulile pe care să le respecţi. Altele te avertizează, pe bună dreptate, despre competiţia acerbă pentru locurile de muncă, despre şomaj şi corupţie. Despre un sistem care nu funcţionează sau despre aparentele portiţe de scăpare. Dar există şi oameni care spun că adolescenţii români sunt nepregătiţi, dezinteresaţi şi pesimişti sau chiar lipsiţi de perspective. Cu atât mai mulţi anul acesta, apăruţi peste noapte, după un bacalaureat cu rezultate dezastruoase. Privindu-se în oglindă, mulţi liceeni sibieni s-au întrebat poate, dacă toate aceste afirmaţii sunt adevărate, dacă aceasta este imaginea corectă a generaţiei lor, pe care trebuie să o accepte necondiţionat.
Puţini sunt cei care obişnuiesc să îi întrebe ceva şi pe tineri - despre cum îşi văd ei viitorul profesional - într-o Românie care stă mereu cu ochii pe ei.
Reporterii Sibiu 100% au aflat care sunt părerile liceenilor sibieni despre şcoală, competivitate şi performanţă pe piaţa muncii. Răspunsurile lor la întrebările chestionarului aplicat în 16 licee din oraş, s-ar putea dovedi surprinzătoare chiar şi pentru cei mai îndârjiţi polemişti.

Alegeri în şcoli

Veterinari la Pedagogic, contabili la Textil, tehnicieni dentari la Carol, psihologi la Economic - în ciuda discrepanţelor aparente dintre meseriile pe care le visează şi ceea ce studiază în prezent, majoritatea elevilor sibieni se declară mulţumiţi de profilul liceului ales. Cei mai stabili din punctul de vedere al opţiunilor curiculare s-au afirmat a fi liceenii din Colegiul Energetic, în proporţie de 60%, urmaţi de cei din Brukenthal, Ghibu şi Economic. Cei mai nemulţumiţi liceeni par a fi cei de la Colegiul Textil - 50% dintre cei intervievaţi nu îşi regăsesc viitoarele meserii în studiile actuale. „În general, până la vârsta de 17-18 ani, adolescenţii îşi formează o idee în privinţa domeniului profesional în care îşi doresc să se formeze şi să lucreze. Perioada liceului este una de tatonare a diverselor direcţii de evoluţie profesională”, crede psihologul clinician, specialist în psihoterapie analitică, Oana Vasiu.

Cu toţii la facultate

La nivelul alegerilor viitoare, peste 70% dintre elevi au declarat că după terminarea liceului vor urma studii superioare - 43,59% în alt domeniu decât cel al liceului ales, iar 34,52% cu studii în acelaşi arie de specialitate. Doar 12% dintre liceeni plănuiesc să plece să studieze sau să lucreze în străinătate. Schimbarea orientării profesionale nu este un pas înapoi pentru elevi crede psihologul Oana Vasiu, dar alternarea diferitelor meserii demonstrează că tinerii nu şi-au ales carierele potrivite de la început. „La absolvirea liceului, tinerii încep să conştientizeze relaţia dintre propriile calităţi şi meserie. Este de dorit ca, la acest nivel, adolescentul să se fi decis asupra domeniului profesional, urmând ca în perioada studiilor universitare să se hotărască mai precis asupra meseriei propriu-zise. În măsura în care aceste alegeri s-au bazat pe aptitudini reale, meseria sa va rămâne constantă”, explică Oana Vasiu.

Suţinerea de acasă

„Discrepanţa dintre cerere şi ofertă, lipsa programelor de internship necesare creării de experienţă profesională dar şi modificarea frecventă a cadrului legislativ sunt câteva dintre problemele întâmpinate de tinerii viitori absolvenţi pe piaţa muncii”, spune Cristina Cioran, director de activităţi în cadrul proiectului de consiliere profesională ,,Caravana Carierei”. Şi totuşi cine trebuie să îi pregătească pe tineri pentru toate aceste încercări?
Familia, este principalul lor susţinător, cred liceenii, care o situează pe locul întâi, cu 33,54%, înaintea şcolii sau a angajatorilor. „Părinţii trebuie să conştientizeze rolul important pe care îl au în dezvoltarea viitorului adult, nu doar prin ceea ce spun, dar şi mai important prin exemplul pe care îl oferă”, spune Oana Vasiu. Exemplul părinţilor este considerat factor influent în alegerea unei cariere şi de către 20,4% dintre cei chestionaţi.
Surprinzător sau nu, 10,7% dintre repondenţi au declarat că modelul unui cadru didactic i-a influenţat în alegerea unei meserii (influenţa grupului de prieteni a obţinut doar 8,5%). „La nivelul liceului nostru am realizat un sondaj asemănător, iar mare parte dintre repondenţi au ales ca model părinţii, în special mama. Cei care au modele cadre didactice au apreciatcalităţi precum obiectivitatea la valoare, dar şi competenţa profesională a acestora”, a declarat Laura Dumitru, director adjunct al Colegiului Naţional „Octavian Goga”.

Fără tipar

Lipsa modelor este o problemă a societăţii actuale des invocată de profesioniştii din diferite domenii. Acestea, alese diferit în funcţie de vârstă şi de nivelul de dezvoltare, ar trebui folosite pentru o direcţionare în evoluţia personală. Peste 12% din elevi recunosc că iau decizii bazându-se exclusiv pe propriile calităţi şi aptitudini „propriile preferinţe”, „fac ce îmi place nu ţin cont de nimeni”, „propria dorinţă din copilărie” sunt câteva din răspunsurile la întrebarea: ,,Care sunt factorii care au influenţat decizia ta în alegerea unei meserii?” Dar acest fapt nu este deloc greşit, susţine psihologul. „Dimpotrivă, urmarea unui model fără a ţine cont de propriile capacităţi poate avea ca efect un dezechilibru psihic, manifestat şi la nivelul carierei”, explică Oana Vasiu. Peste 50% dintre licenii intervievaţi nu intenţionează să îşi urmeze părinţii în domeniul carierei alese de aceştia.

S-a dus vremea pilelor

Cele trei condiţii esenţiale pentru a reuşi în România sunt ambiţia, încrederea şi inteligenţa, spun peste 70% din elevii intervievaţi de Sibiu 100%. Banii şi curajul sunt considerate atuuri importante pentru reuşită. Tinerii au ales bine, crede Oana Vasiu, primele trei calităţi fiind întradevăr, esenţiale în orice domeniu profesional. „Răspunsurile bani şi curaj, se datorează condiţiilor economice, sociale şi profesionale din România”, spune psihologul. Doar 3,8% dintre cei chestionaţi au menţioanat „pilele” sau „relaţiile” ca avantaje pentru obţinerea unui loc de muncă. „Permisul de conducere”, „decenţa”, „şcoala vieţii”, „patriotismul” şi „altruismul” au fost alte răspunsuri date de elevii claselor a XI-a.
Cel mai important aspect al unui job bun este remuneraţia acestuia - 33% dintre liceeni o consideră criteriu pentru alegerea unui loc de muncă.
Pregătirea în domeniul de specialitate este arma care învinge competiţia în viziunea a 39,43% dintre elevi, iar stăpânirea unei limbi străine şi cunoştinţele IT sunt următoarele atuuri ale tinerilor angajaţi.

Competenţa, pe primul loc

Medicina este cel mai căutat domeniu pentru liceenii intervievaţi de Sibiu 100%. Artele, ingineria şi antreprenoriatul sunt alte ocupaţii despre care aceştia cred că le-ar aduce satisfacţie, urmate îndeaproape de domeniul IT – peste 20 de liceeni au declarat că îşi doresc să devină programatori. „Satisfacţia este majoritar profesională în cazul acestor răspunsuri şi mai apoi financiară – este vorba de meserii cu statut ridicat şi de folosirea la maxim a competenţelor”, spune Oana Vasiu. Şi totuşi, alegerile profesionale ale liceenilor nu corespund cerinţelor pieţei sibiene. „În cadrul burselor, cele mai multe locuri de muncă provin din domeniul fabricării de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule, din fabricarea pieselor şi accesoriilor pentru autovehicule precum şi din activităţi de asigurări”, spune Dana Radu, responsabil mass-media din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Sibiu. „Cred că este de preferat ca tinerii să se formeze în domeniul care consideră ei că li se potriveşte, decât în cel în care consideră că vor avea loc de muncă peste 5 ani. Doar aşa putem avea profesionişti adevăraţi formând oameni potriviţi pentru posturile în care sunt angajaţi”, afirmă psihologul Oana Vasiu.

Optimism maxim

În ciuda tuturor speculaţiilor privind viitorul lor profesional, liceenii sibieni sunt optimişti că îşi vor găsi fiecare un loc pe piaţa muncii. Ca dovadă, 40,57 % dintre elevii chestionaţi au încredere mare şi foarte mare în şcoli, în timp ce 49,2 % consideră că acestea se aliniază într-o oarecare măsură cerinţelor pieţei forţei de muncă. Elevii se imaginează extrem de entuziaşti şi mulţumiţi dar şi emoţionaţi în prima lor zi de muncă şi se tem mai mult de boală decât de faptul că, la terminarea studiilor, nu vor avea un job. Cum se va transforma entuziasmul lor pe parcursul următorilor ani, stă în mâinile celor care le făuresc educaţia – părinţi, profesori şi formatori de opinie deopotrivă, cu eforturi depuse de multe ori chiar în pofida unui sistem disfuncţional.

De pe bănci
10.000 de persoane beneficiază de serviciile Compartimentului de Informare şi Consiliere din cadrul AJOFM Sibiu. În ultimii doi ani, 80 de elevi si 30 de studenţi, respectiv 71 de elevi şi 3 de studenţi au fost angajaţi în Sibiu. 202 absolvenţi de facultate au fost angajaţi anul trecut prin subvenţionarea locului de muncă.

Care este încrederea pe care
o acordaţi şcolii?
Mare şi foarte mare
1. Liceul teoretic Constantin Noica – 70%
2.Colegiul Naţional Octavian Goga – 66.67%
3. Colegiul Tehnic Terezianum – 61.11%
Mică şi foarte mică
Liceul de Arte – 33.33%
Liceul de Construcţii şi Arhitectură – 20%
Colegiul Samuel von Brukenthal – 15.79%

Consiliere în masă

La nivelul judeţului Sibiu se organizează periodic mai multe evenimente de consiliere a carierei dedicate exclusiv liceenilor. „Există proiectul naţional “Festivalul şanselor tale” desfăşurat în luna decembrie dar şi târgul educaţional EDUKAS, organizat anul acesta în mai”, a declarat Daniela Muntean, inspector activităţi educative din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. „Peste 100 de liceeni s-au înscris vara aceasta în cadrul programului GROW”, declară Emilia Robescu, coordonator program AIESEC. ,,Caravana Carierei” este un alt proiect ce urmează a fi desfăşurat în această toamnă la Sibiu. Un Centru de consiliere a carierei permanent va fi înfiinţat în cadrul Universităţii Româno-Germane (ROGER).

Etnobotanicele, vânătoarea de fantome

2011-07-10T22:31:00.000-07:00

Etnobotanicele – definiţie: „O mare prostie”.

Peste 80% dintre elevii claselor a XI-a din Sibiu au declarat că nu au încercat niciodată „drogurile legale”.

Copiii au luat-o razna. Părinţii sunt depăşiţi de situaţie. Profesorii nu pot relaţiona cu tinerii. Statul îşi face treaba de ochii lumii. Legea nu ajută. Şi totuşi cine poate controla sau opri consumul de etnobotanice în rândul elevilor din România?! Reprezentanţii societăţii civile spun că şcoala joacă un rol important. Psihologii avertizează că familia poartă o mare responsabilitate pentru „rezolvarea” problemelor emoţionale cu droguri. Părinţii cer închiderea magazinelor de vise.
„Dacă eu fumez nu e treaba nimănui să mă oprească. Fac ce vreau”, spune Mihai, consumator de etnobotanice. Ca el, pot fi mulţi alţi liceeni sibieni bombardaţi în ultimul an cu informaţii legate de consumul de droguri legale. Vocea lui rezonează cu rezultatele sondajului de opinie cu acelaşi subiect realizat de Sibiu 100% în rândul elevilor de clasa a XI-a. Departe de tot amalgamul de ştiri şocante, de „şmecheria” proprietarilor de magazine de vise, sau de eforturile depuse de instituţiile statului sau de societatea civilă, am încercat să aflăm opinia celor care sunt cei mai afectataţi de consumul de „legale”. Pentru că, până la urmă, părerea lor e cea mai importantă.

O problemă socială
Consumul de droguri în rândul tinerilor reprezintă o problemă pentru societatea noastră, cu asta sunt de acord 73,44% dintre elevii chestionaţi de Sibiu 100%. 14,10% consideră că drogurile nu reprezintă un pericol iminent, în timp ce 7% nu văd nici un pericol în a fi „high”.
„Este un răspuns cât se poate de corect. Copilul este oglinda mediului psiho-socio-emoţional în care trăieşte. Dacă tinerii au probleme, înseamnă că societatea în general are probleme”, consideră psihologul Oana Vasiu (foto). Peste 70 % dintre elevii claselor a XI-a din Sibiu cunosc personal sau au auzit de persoane care consumă droguri, dar balanţa tinde să încline mai mult către o relaţie indirectă între cei chestionaţi şi consumatori. „Cunosc foarte mulţi tineri care iau, unii chiar mai mici decât mine. Ies cu colegii de clasă în pauză la ţigară, îi văd - caută foiţe pentru etnobotanice”, spune Mihai, participant la chestionar, elev în clasa a XI-a la unul dintre liceele oraş.

Oriunde în oraş
„Droguri pe care îţi creezi propriul univers letal”, dar şi „droguri tari şi ieftine faţă de cele naturale”, au fost două dintre definiţiile pentru etnobotanice date de 21% dintre intervievaţi. 79% dintre elevi au refuzat să răspundă la întrebarea „Ce ştii tu că sunt etnobotanicele”, iar un elev a comentat deranjat: „ştiu ce sunt şi nu trebuie să vă spun vouă”. „Prima dată când am luat prafuri cu prietenii, pe unul l-a bufnit sângele pe nas. Apoi, 3 zile, n-am facut nimic altceva decât să tragem într-una”, spune Mircea Bontaş (foto), dependent de droguri, internat în Aşezământul Nazareth de la Şura Mică.
În topul substanţelor care „fac rău”, elevii au clasat etnobotanicele cu un procent de 38%, urmate de alcool şi ţigări care împart locul al doilea cu doar 31%. Etnobotanicele sunt accesibile, au considerat peste 70% dintre subiecţi, iar magazinele nu reprezintă, spre mirarea unora, principalul loc de unde tinerii fac rost de ,,legale”. „Se pot cumpăra en-gros de pe internet, unii le ambalează acasă. Între 3 şi 5 noaptea îţi aduc oriunde în oraş pentru o comandă minimă de 30 de lei”, confirmă Paul, care ia droguri legale de 3 ani.

Curioşii… sunt primii
Marea majoritate a tinerilor nu îşi cumpără singuri drogurile – acest fapt este arătat de 50 % dintre elevii intervievaţi, care declară că etnobotanicele le-au fost oferite. „Totul pleacă de la curiozitate – cum se manifestă drogul. Cei mai mulţi fac parte dintr-un anturaj în care se consumă, aşa ajung să încerce prima dată”, spune Maria Radu, coordonatoarea Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Anti-Drog (CPECA) Sibiu. „Am avut o pacientă, o puştoaică de 13 ani care nu făcea faţă presiunilor grupului de a consuma etnobotanice”, spune şi psihologul Oana Vasiu. Mihai, liceanul intervievat de Sibiu 100% spune că arareori fumează singur. „Luăm fiecare, pe rând, aşa mai economism şi din bani”, spune elevul care tocmai a împlinit 18 ani.

Nu, legalizării
Elevii au avut experienţe contradictorii vis-a-vis de starea indusă de etnobotanice. „Eu am râs, după care am căzut în depresie”spune un licean. „Durere mare de cap, euforie”, „Orice senzaţie o simţi foarte tare, simţi că ar da cineva în tine”, ,,Fericire” „Mi-a fost rău”, au spus tinerii chestionaţi. „S-au schimbat mult etnobotanicele faţă de momentul în care abia apăruseră. Prafurile de acum te fac disperat să faci rost, nu poţi dormi, nu poţi să faci nimic.”, spune Mircea Bontaş. „Eu m-am lăsat de prafuri, că îmi dădeau halucinaţii urâte. Dar acum fumez destul de mult, a doua zi mă doare tot corpul”, mărturiseşte Paul, de meserie şofer.
Mai mult de 70% dintre liceeni nu sunt de acord cu legalizarea drogurilor în România. Consumatorii de „legale” intervievaţi de Sibiu 100% spun că, dacă magazinele s-ar închide, nu ar mai consuma etnobotanice, din comoditate. Totuşi ei recunosc că, dacă ar fi cazul, s-ar reprofila pe iarbă, care a fost încercată şi de 7,7% dintre elevii claselor a XI-a din Sibiu.

Mai mult decât informare
7 proiecte şi peste 60 de acţiuni anti-drog au fost realizate pe parcursul anului şcolar 2010-2011 în liceele dar şi în şcolile generale din Sibiu, spun datele furnizate de Inspectoratul Şcolar Judeţean. 47,6 % dintre elevii de clasa a XI-a intervievaţi de Sibiu 100% au auzit de aceste programe, instituţii, fundaţii, care se ocupă de combaterea consumului excesiv de droguri. 50% dintre cei chestionaţi au declarat că nu ştiu de existenţa acţiunilor anti-drog iar 66,2% nu ştiu detalii despre ele. « Copiii participanţi la campanii anti-drog beneficiază de informare şi de conştientizarea riscurilor. Dar atât. Implicarea diferitelor instutuţii este necesară, dar insuficientă”, spune psihologul Oana Vasiu. „Dependenţa vine să acopere un dezechilibru emoţional. Familia - părinţii - joacă un rol foarte important în rezolvarea acestei probleme”, crede psihologul.

Cu sinceritate
Nu-i putem opri pe cei care iau droguri legale. Nu-i putem „prinde” şi cu atât mai mult nu-i putem pune la zid, ordonându-le să nu mai facă. Acţiunile noastre s-ar transforma astfel într-o adevărată vânătoare de fantome. „E nevoie de o alternativă pentru problemă. Nu le putem lua tinerilor etnobotanicele fără a le oferi ceva mai bun - din punct de vedere emoţional”, spune psihologul Oana Vasiu. O singură campanie nu poate muta munţii din loc. Prevenţia consumului dar şi ajutorarea celor dependenţi e un cumul de acţiuni realizate de persoane sau instituţii diferite care însă trebuie să aibă acelaşi scop. Închiderea magazinelor de vise e doar unul dintre paşi. Familia are un rol extrem de important – mare parte dintre elevi o consideră responsabilă pentru rezolvarea consumului excesiv de droguri, la fel şi instituţiile statului, reprezentanţii şcolilor şi membrii societăţii civile. „E nevoie de un suport susţinut”, crede psihologul Oana Vasiu.
Concluzia sondajului Sibiu 100%? Elevii sibieni ştiu multe despre etnobotanice dar acest fapt nu îi face dependenţi de „legale”. Însă pentru a rămâne departe de droguri, ei au nevoie de mult mai mult decât informare. Tinerii aşteaptă afecţiune şi înţelegere, atenţie, un feedback rapid al oricărui efort depus, dar mai ales, o implicare continuă şi sinceră în orice acţiune care li se adresează. Totodată, majoritatea liceenilor sunt încântaţi de cei care îşi găsesc timp să îi asculte.

Anti-drog pe Facebook MANIFEST este campania de informare despre etnobotanice inţiată de Prefectura Sibiu pe internet. „Marea majoritate a elevilor au Facebook, astfel mi-a venit ideea de a posta aici. Este o iniţiativă bazată pe voluntariat”, a declarat pentru Sibiu 100% Horaţiu Răcuciu, prefectul Sibiului.

Sprijin de grup Începând de luna aceasta, un grup de sprijin pentru consumatorii de droguri dar şi pentru familiile acestora va funcţiona în Sibiu. „Grupul este o sursă de putere pentru cei recuperaţi dar şi un suport pentru membrii familiei acestora, care îi pot ajuta să îşi menţină abstinenţa”, spune Alexandru Leşcău, psihologul asociaţiei ASPERA, iniţiatoarea proiectului.

Linişte la spital Situaţia consumului de etnobotanice nu este gravă în judeţul Sibiu, spun reprezentanţii diferitelor instituţii medicale „Nu am avut decât 9-10 cazuri în ultimii ani”, spune Radu Moldovan, directorul Spitalului de Psihiatrie. „Am avut peste 100 de pacienţi dependenţi de etnobotanice în ultmii 2 ani, dar nu din Sibiu. De aici veneau mai mult pentru cannabis”, a declarat Lux Holger, directorul Centrului de Recuperare din Şura Mică. „La Unitatea pentru Primire Urgenţe sunt cazuri sporadice, fără probleme deosebite. Marea majoritate consumă alcool”, spune Raluca Puşca, purtător de cuvânt al Spitalului Judeţaen din Sibiu.

Alternative se găsesc
La capitolul alternative pentru droguri, liceenii sibieni s-au dovedit foarte inventivi. Creta, betadina, naftalina, alcoolul tras pe nas, bronzul, tusinul, detergentul, macul dar şi menta, muşeţelul, tantum rosa şi bicarbonatul au fost doar o parte dintre răspunsurile cele mai neobişnuite. Prenadezul a fost alternativa cea mai folosită, urmat de ţigări, alcool, medicamente şi sarea de baie.

Prafuri vs ţigări Afgan, AfterHours, Charge, Special Gold, Monkeys, Head Shot, Hell, Diesel – sunt câteva din denumirile de etnobotanice furnizate de liceenii sibieni. 27% dintre aceştia consumă prafuri.

„Mulţi tineri nu ştiu că mare parte din droguri sunt folosite în intervenţiile chirurgicale. Cocaina, de exemplu, este un anestezic ocular foarte bun. Corpul ţi se obişnuieşte cu ele. Nu ştii niciodată când vei avea nevoie de ajutor medical, iar substanţele nu îşi vor mai face efectul” Aurora Scandera, farmacist.
--------------------------------------------------------------------------
Sondajul Sibiu 100% a fost aplicat în luna iunie 2011 în 16 licee din municipiul Sibiu, la acesta participând un număr de 309 elevi ai claselor a XI-a. Nivelul de încredere al cercetării este de 95% iar eroarea maximă admisă ± 5%. "Scopul acestei cercetări a fost acela de a atrage atenţia asupra opiniei tinerilor. Mulţi dintre ei s-au străduit să răspundă sincer, alţii au evitat răspunsurile. Părerea generală despre chestionar a fost una pozitivă. Majoritatea tinerilor cer însă rezolvarea problemei etnobotanicelor", Alexandra Păsat,
sociologul care a realizat sondajul de opinie aplicat de Sibiu 100%.

de Alexandra Ion Cristea

Designerul din Sura Sik Park

2011-07-07T22:28:00.000-07:00

,,Noi nu facem oameni din cei care se internează la Şura. Ei sunt deja oameni – speciali, interesanţi, cu talente deosebite, înainte să vină aici." Petre Diaconescu

Umorul şi toleranţa luminează vieţile oamenilor. Fără acestea, crede Petre Diaconescu, nu am putea fi noi înşine, nu ne-am putea ierta greşelile şi ne-ar fi mai greu să ne integrăm în societate. A lucrat ca designer de interior timp de mai bine de 15 de ani. A fost profesor de creaţie mobilă, amenajări şi proiectare la Institutul de Arte Plastice „Ioan Andreescu” din Cluj Napoca. Este astăzi sibian prin adopţie, prin munca sa la Aşezământul Nazareth din Şura Mică. „Butoanele diferitelor aparate sau piesele de mobilier, ca şi oamenii, sunt create în aşa fel încât să fie manevrate cu grijă”, spune Petre Diaconescu. El îi ajută pe foştii dependenţi de alcool să se bucure de fiecare zi în parte şi să găsească ceva special „de creat” chiar şi în lupta cu boala.

Parte din lume

Vesel, plin de energie şi oricând gata să-ţi spună un banc nou, Petre Diaconescu pare un om alături de care oricine ar munci cu plăcere. Terapia ocupaţională dar şi ergoterapia internaţilor centrului de recuperare din Şura Mică sunt în mâinile lui. „Îi implic în diferite activităţi, de la munca în grădină sau cu animalele, la aşezatul mesei şi spălarea vaselor, până la atelierele de cioplit sau desen. În fiecare săptămână este ales câte un Şef de casă. Programul este unul bine stablit în care le lăsăm totuşi şi câteva ore de voie”, spune el. Asumarea responsabilităţii, adaptarea la grup dar şi redescoperirea unor plăceri mărunte, demult uitate, sunt paşi esenţiali către recuperare, crede Diaconescu. „Când consumi alcool te excluzi din lume. Trebuie să reînveţi că eşti parte din ea”, spune bărbatul care vorbeşte din proprie experienţă.

Internat full-time

Observându-i optimismul şi răbdarea, îţi vine greu să crezi că nu a fost întotdeauna aşa. Petre Diaconescu nu mai bea de 10 ani, de când a fost internat la rândul său la Şura Mică. „Am avut o viaţă foarte bună, în care nu îmi lipsea nimic. Alcoolul era unul dintre lucrurile pe care mi le puteam permite din plin”, spune bărbatul în vârstă de 55 de ani. Despre prima sa vizită la centrul de recuperare din Şura Mică, Diaconescu îşi aminteşte că nu se putea imagina trăind aici. Astăzi, el îşi petrece fiecare zi de lucru în satul sibian şi le împărtăşeşte noilor veniţi din experienţa sa. „Când vin, sunt supăraţi, e normal să fie aşa. De aceea îi lăsăm 2-3 zile să se adapteze, apoi începem să le dăm responsabilităţi din ce în ce mai mari, dar nu prea multe”, explică Petre.

Rezervaţia naturală

Încet-încet, oamenii încep să se bucure de micile activităţi ale zilei şi să-şi regăsească vechile pasiuni. „Unii pictează, alţii cioplesc. Sunt bărbaţi care nu au mai dansat de ani buni! Îi încurajăm să se exprime”, spune Petre zâmbind. Fiecare internat are povestea proprie şi darul său special pe care trebuie să îl redescopere. „Aici există timp pentru relaţiile interumane, de aceea ne numim, în glumă, rezervaţie naturală”, spune Petre Diaconescu care a creat un poster aşezat la intrarea în centru, cu numele de Şura Sik Park.

Apel de urgenţă

Între foştii pacienţi, Diaconescu şi-a găsit o mulţime de prieteni cu care menţine şi acum legătura. Unii îl sună, alţii îl vizitează ocazional. Din toată acestă experienţă de viaţă, nu pretinde însă a fi descoperit metoda ideală pentru renunţarea la alcool, „Ţine de fiecare când vrea să se oprească. Am avut un consumator, un om minunat, care nu s-a lăsat. Dincolo de orice filozofie, totul e să ştii la nevoie, la cine şi unde să apelezi”, e convins Petre Diaconescu.

Pentru orice tip de informaţie legată de dependenţa de alcool, puteţi suna la 0269.577.316

Ergoterapia şi terapia ocupaţională au drept scop ajutorarea oameniilor în recâştigarea independenţei prin intermediul unor activităţi care pot avea scop productiv (grădinărit, zootehnie, bucătărie, amenajare casă şi curte) sau altele gen lectură, dans, muzică. Aceastea contribuie la antrenarea autonomiei, spiritului de iniţiativă şi rezistenţă şi al capacităţii de autoevaluare, la creşterea încrederii în sine şi la reintregrarea socială a indivizilor.

2011-02-12T02:29:00.001-08:00

Lina vs Death

2010-09-28T23:42:00.000-07:00

She walked every day with a bottle of rum under her arm. She was doing the “tour of honor” of the village that I grew up in.

Early mornings and late at night. One way with the empty bottle, the return path with the full bottle – tucked in carefully under her coat.
Looking always down, pacing slowly and lightly like a ghost – especially when the bottle was full, always very attentive not to drop it.
Always present on the lane, in the hot summer days or in the middle of the carol singers on Christmas Eve, when a wedding or a funeral passed by. No matter what happened around her, the woman never missed her daily rounds.
She was always part of the scenery.
Low, scrawny, wearing ragged clothes, Lina rarely answered our greetings. And when she did speak, her voice was so small that you could think she was afraid. Of us, the kids, age 6 or 7 back then.

We were a crazy gang I admit – not me especially – but mostly yes, you could’ve had good reason to be cautious when meeting us. Scared not by our force or rapidity, as we had none. Afraid of the crazy ideas that flashed our brains – yes, now that was a smart choice.
From the chapter “putting a rat in the middle of the road” and “throwing rocks into our neighbors yards” or “hide well in the darkness and jump suddenly in the light making a BOO sound”, we had the terrible idea of aggressing Lina.

We certainly didn’t like her – she carried too many bottles around. But arranging a meeting between her and death, that was too much!
From the idea to the actual planning, we hurried and decided to act.
The plan was: you take a big black coat, big enough to fit two kids inside. One of the boys climbs on top of the other. You cover both of them with the scary tog and leave some room for air. And then you wait for the sun to set. Mu ha ha ha!

OOhhh! It’s taking forever!
Wait… It’s a bit darker outside…
Yes.

Lina is passing by, holding her empty bottle on the way to the bar. In half an hour she will be back – walking even more slowly with her refill.
Just a bit more….

You have a good laugh at the thought – the great confrontation between Lina and death!!! The woman will desperately throw her bottle and run, overwhelmed with fear. She will fall, rise again and continue to flee spooked and hopeless. Trying to reach a safe place, her home.
Eventually she will get over her fear and understand that this was a sign. And the only reason she has been speared is cause she dropped the bottle and sworn to quit drinking.

How cool is that?
What a good deed!
It’s really dark now. Only a distant glim gives you the idea of where the lane should be. A weak shadow appears to be coming towards us. You can hear Lina’s hesitant steps on the gravel. Her cough signs that she is near.
We take refuge in a ditch nearby. We are trying to discern her body in the darkness.
With her head always bowed, Lina doesn’t feel our presence.
Now the so called death comes out of her hiding place:

- Whaaat are you dooooing, Liiiina????, death askes, rising her huge arms above her head, looking very scary and real.
- Who are you? answered the woman with her same old small and frightened voice. Lina was looking straight ahead, holding tightly her bottled treasure.
- I am DEEEEEEEEAAAATH! I have come to take you, woman!, the monster shouts moving back and forward and blocking Lina’s way.

Yes, I know what the expectations were. Lina flees terrified and quits drinking. We have a good laugh and go home.
But life, like Lina, is always unforeseeable.

After looking death into the eye, the woman makes a decision.
She lifts the 500 ml bottle and, with an extreme gesture, hits the death in the head!

BUM! Right in the brains!

She knows that she managed to throw some dust in the death’s eyes. She walks on, not running, just making bigger steps.
Lina can’t see that behind her, death lurches and the two boys underneath the coat fall to the ground stunned by the hit, smelling of rum from head to tows.
Our prank worked perfectly – just not in the way we planned.
After no more than a day of absence, Lina came back to her normal rounds. This time she didn’t answer at all to our ashamed greetings. She kept on walking, looking always ahead, with a bit of arrogance.
She wore her bottle proudly where everyone could see it – holding it by the neck, ready to attack.
I think she was a bit sad at the beginning for wasting all that good rum.
Then realized how much power there was in her and in that tiny object – the half litter bottle.

That’s why she walked lofty, smiling high and mighty over her well tightened head kerchief.
If she kicked death’s ass, who else should she be afraid of?!!

A travelling tale

2010-09-28T23:30:00.000-07:00

- Wha’cha wanna do outside?, my mother asked me, holding her head in her palm, with her wrist leaned on the kitchen table.
I watch her nervously. Romanians always use the expression”outside” when referring to any place outside their country.

Going out?
At the age of 5, I made pretend, wearing my mother’s high heel shoes – imagining that I was going on a long trip – far, far away from home. Every evening I packed my suitcase, put all my small clothes in it and drag it for long hours around the house.

My older brother would play along, helping me to get on the imaginary train, pushing the buttons of the elevators and feeling always tired from all the walking.

I’ve grown in Ploiesti – a highly industrial town of the communist Romania – maybe I had a good reason for trying to get away.

I’m 26 this year, still dreaming of that childish magical trip.

I’ve gone as far as I could from the horrible smell of burned petrol. I’ve moved 7 years ago from my hometown in the opposite part of the country, traveled with every opportunity all over Europe and lived for almost a year in the sunny island of Mallorca. But still, something doesn't feel right.

I long to be lost, lost in every way, in a sea of faces that share only the joy of being on the move.
To be happy for the lack of roots and rules - a quality that defines the road.

My ideas may seem obsolete.
But so are the ideas of total acceptance between different nationalities and the equality of rights between EU citizens.

For the time being I have can work legaly only in a few countries of Europe.
My „fame” precedeed me – my nationality is equal to some to robery and prostitution.
I try to explain: I don’t travel for hunger, nor for artifices or for an easy way out.
The answers are polite, aparently no one belives a word.

It’s raining outside. A monotone, cold rain; this forgotten town of Romania is covered by a grey heavy sky.
So I wait endelssly.
Maybe as the weather gets better, my dream trip can come true.

Da, ploua

2010-06-23T02:35:00.000-07:00

De cateva zile bune, in miez de vara.

Nu mai e prea amuzant sa te balacesti in gropile din asfalt si nici sa mergi pe sub picurii de apa - ca s-au facut reci, nu gluma!

E timpul sa schimbam ceva, daca vremea nu se poate. Asternuturile, hainele din dulap, florile din borcan sau chiar borcanul - daca e prea mare!

Am fost mereu impresionata de ordine, de oamenii care traiesc ordonat si de etichete, frumos lipite, fiecare la locul ei.

Obisnuiesc deseori sa-mi intreb prietenii cum decurge o zi normala din viata lor si ma minunez de ordinea impusa ori existenta in experientele lor.

Ii admiram in secret pentru liniste, echilibru si fericirea - pe care mi-o imaginam eu ca le-o aduc toate astea!

Dar in ultimul timp nu.
Pai daca se intampla acelasi lucru de 4 zile - ploua intr-una - rece si monoton - da-ti-mi un coltisor de soare!

Orice nu imi place se poate schimba - sau ma rog, lupt din rasputeri!

Hai.
Sunt alte lucruri de facut acum.

In timp ce ploua, florile cresc.

Barbatul din mal

2010-06-16T06:06:00.001-07:00

Sunt imagini care te coplesesc prin simplitatea lor. Si lumini atat de curate.

Gesturi amanate, timide.
Si ploi violente cu o mie de tunete.
Care spala tot pamantul.
Iubesc iarba uda.
Si acordurile de chitara.
Si orice face sufletul meu, sufletul oricui, sa vibreze.

In fata frumusetii care ne invaluie viata cel mai bine e sa taci.
Sa privesti pe ascuns, cu grija.
La o simpla atingere, fumul devine lumina, si lumina, muzica si muzica, fum.
Vraja dispare.

Nu e un exemplu prea bun daca il privesti cu ochiul asta critic. Daca stai sa analizezi ca da, era vorba de un strand, plin de lume – burtosi si dezbracaciosi pe malul unei ape. Si da, mirosea a mici, frigarui si alte carnaterii…

Dar in aceast grup de oameni cu halbe in mana, se intampla ceva.

Un copil, pe malul apei, sprijinit in malul gros, aduna noroi intr-una. Un morman mare, dizgratios se ridica incet incet in dreapta lui.
Liniste.
A intins malul pe stanca. L-a batatorit. A mai ridicat inca un rand de namol.
A inceput sa-l modeleze. Inca o data.
Un bust a inceput usor-usor sa se contureze.
Mai mult mal.
Capul unui extraterestru parea ca se iveste.
Liniste.

Il urmaream din departare, de cealalta parte a lacului, admirandu-l in tacere.

Un grup de inotaciosi s-a apropiat de micul artist.
N-am auzit ce i-au spus. S-au indepartat rapid, zambind.

Copilul i-a privit scurt.
S-a intors catre barbatul din mal.
L-a prins de umeri si, cu o sfortare imensa, l-a impins in apa.
A batut valurile cu hotarare. Toata fiinta din namol s-a dizolvat fara urma.
Copilul a inotat, uitandu-se doar o data inapoi.

In urma lui, o apa tulbure.

Cu doi lei in buzunar

2010-03-03T01:20:00.000-08:00

Mergeam incet pe Calea Turzii caci nu poti merge altfel decat incet pe una dintre cele mai lungi si abrupte strazi din Cluj. Era o dimineata calda de martie. Langa mine, soarele se juca printre ramurile dezgolite ale copacilor.

Priveam fara rusine in curtile caselor de pe drum. Oameni maturand alei, taind crengi uscate din vita de vie. Un barbat asezat la o masa in fata casei, sorbind dintr-o cana mare - de cafea. O femeie intanzand rufe. Pamant negru impanzit de ghiocei.
Nu exista un moment mai bun in lume sa locuiesti la casa, ma gandeam cu nostalgie.
De ce nu pot si eu sa simt primavara asta, in aer liber?!
Sa ved cerul atat de aproape?
Sa respir prospetimea fiecarei dimineti?
Cat de incorecta e viata! De ce trebuie sa ma multumesc eu cu flori in ghivechi si bucati sfasiate de orizont? Cu un balcon de un metru cu vedere in parcare? Visez demult sa locuiesc la casa... Cat de incorecta e sansa fiecaruia de a-si realiza visele in Romania!

Cu gandul asta in minte am parcurs si ultima parte a urcusului si am ajuns intr-un sfarsit pe strada Observator. Am uitat apoi de suparare. M-am bucurat sa-mi pot deschide fermoarul la geaca si sa pot spune "Ce cald e!".

Si cum nici un drum in oras nu se incheie fara o oprire la Plus, magazinul meu de... "cartier", am intrat fara ezitare sa-mi cumpar fasole verde si tigari.

Orbecaiam printre rafturile de congelate cand am observat in stanga mea un batran imbracat in straie ponosite, cautand ceva pe fundul sacosei sale murdare.
A facut un drum pana la raft si s-a intors la fel de incet catre mine, tinand in mana sacosa, o punga de lapte si una de pufuleti.
- Nu va suparati, cat costa laptele, ca nu vad.., m-a intrebat intr-un final.
M-am grabit sa il ajut.
- 1,99, i-am spus.
- Cat?, a repetat el cu privirea pierduta.
- 1,99, adica doi lei, am repetat si eu, ridcand tonul.
- Aaa, multumesc, a spus batranul asezandu-si cumpararturile pe un congelator de pui.
- Cu placere, i-am zambit, indepartandu-ma.

L-am privit din departare in timp ce continua sa scotoceasca in sacosa de carpa.

Mi-am umplut bratele - ca de obicei - cu produse pe care nu intentionasem sa le cumpar. Cum nu iau niciodata carucior, ma deplasam cu grija catre casa. Sa nu scap ceva.
In fata mea, trei persoane. Toate cu bonuri de masa. Ce plictiseala....

Imi calculam in gand costuirile - vreo douazeci de lei, cand o punga de lapte si una de pufuleti au aparut pe banda rulanta.

Batranul de mai devreme statea cuminte in spatele meu.
Intr-o mana tinea doua bancnote de un leu iar in alta o moneda de cincizeci de bani - stransa cu mandrie intre doua degete. Deci asta cauta...
Avea barba murdara si hainele prafuite dar alese cu grija. Pantaloni de stofa, haina groasa inchisa pana la gat. Caciula de oaie.
Mirosea destul de rau.

- Ma lasati sa va platesc eu astea? l-am intrebat cand am ajuns la casa.
Batranul m-a privit derutat.
- Ma lasati sa platesc eu astea?, am repetat mai tare, atragand toate privirile celor din jur catre noi.
- Pai..., a apucat el sa zica.
- Lasati ca le platesc eu, am insistat tragand laptele si pufuletii inspre casier.

S-a asezat cuminte in stanga mea si a asteptat cu sacosa deschisa sa i le var inauntru.
Casierul "beepaia"produsele nestingherit.
Smantana, rosii, paine, apa, fasole verde....

Batranul m-a privit drept in ochi si mi-a intins mana butucanosa.
I-am intins si eu mana fara ezitare.

Cu un gest galant care nu se potrivea deloc cu hainele lui, hainele mele, Plusul si cumpararturile din plasa, mi-a sarutat mana si mi-a spus:
- Multumesc.

Am ramas masca.
Fara cuvinte pe care sa i le spun.
I-am zambit si l-am privit cum se indeparteaza.
- Si o punga va rog, am reusit sa adaug intorcandu-ma catre casier.

Cu o plasa prea grea ca sa o car - din nou - pe Calea Turzii in sus, am iesit repede din Plus.
Batranul meu se oprise inauntru, sprijinit de pervazul de la geam.
Scotocea din nou in sacosa.

Afara, aceeasi zi superba de primavara. Cer albastru, caldura, martisoare in statia de autobuz.

M-am enervat la inceput. Cred ca se si vedea pe fata mea o incruntatura care n-avea nimic de-a face cu greutatea plasei.
M-am enervat pe incorectitudinea Romaniei in care oameni ca batranul meu abia isi gasesc doi lei in buzunar.
Si in care eu nu pot sa am o casa la tara cu o curte larga, vita de vie si ghiocei.

M-am rusinat apoi. Si m-am enervat iar. Pe toti idiotii - aici ma includ automat- care mai mereu umbla degeaba cu doi lei in buzunar. Si mai au si tupeul sa se planga.

Poate-ti dau una!

2010-02-01T02:00:00.000-08:00

Autobuz pe o strada din centrul Clujului sambata dupa-amiaza. Mergem incet, cat de incet se poate- ca e mult trafic si frig afara. Calatorii stau cuminti pe scaune masurandu-si din priviri pantofii, gentile sau privind in gol pe geam.

La prima statie o femeie ducand un brat de ziare se urca grabita. Scunda si rotofeie, are parul tuns periuta, hainele neingrijite si miroase a fum.
Ne priveste cu circumspectie si incepe sa imparta ziarele.
- Nu, multumesc, spune un barbat grizonat, deranjat vizibil de gazeta ce ii e aruncata in brate.
- Da, ia-o, insista "vanzatoarea", fara succes insa.
- Nu , nu, se aud alte voci care refuza rand pe rand pomana scrisa.

Recunosc in mana femeii Adeavarul de seara, publicatie gratuita la care lucreaza un prieten de-al meu.
Ma gandesc sa fac un amar de bine, ca nu te costa nimic sa iei un pliant de pe strada, dara-mi-te un ziar .

O chem pe vanzatoare.
- Da-mi-l mie, ii spu, zambind politicos.
Mi-l intinde multumita.
Dupa mine, rand pe rand alti calatori accepta ziarul in tacere.
Puterea exemplului, ce sa-ti spun...

- Da-mi si mie 5 bani, am nevoie azi de ceva bani,ca e sarbatoare, balmajeste femeia care s-a intors intre timp langa mine.
Ma gandesc rapid la cei 5 lei pe care ii port in geanta - pentru biletul de autobuz si raspund mecanic:
- N-am.

Nu ma simt prea deranjata, am un scaun confortabil si incalzire la picioare. Rasfoiesc plictisita mai departe.
Vanzatoarea cere bani si celorlalti idioti care au acceptat ziarul. Cum nimeni nu se blagosloveste cu ea, incepe sa ia inapoi toate ziarele impartite. Calatorii o privesc uimiti, dar nu schiteaza nicio alta miscare.
- Tie ti-l las, imi zice femeia cu privire pierduta.
Cu obsesia mea pentu justitie, ma gandesc sa-i dau o lectie, si intorc ziarul la prima pagina:
-Vezi ce scrie aici? o intreb aratandu-i bulina ce anunta "se distribuie gratuit"
Femeia nu ma baga in seama, asa incat insist:
- Ziarul e gratuit, vezi?, spun si mai tare, sa auda.
Cu o rasucire scurta, vanzatoarea imi apuca ziarul din mana
- Da-l incoa!
- Nu vreau, insist, e gratuit!
In jurul nostru, liniste mormantala. Priviri atintite la pantofi, genti, ori pe geam.
- Da-l tu p**da!, striga ea.
- Nu vreau, strig si eu, strangand tare de ziar.
- Da-l incoa, urla femeia smulgandu-mi-l din mana, ca poate iti dau una!
Un pufnit de ras. Un barbat din fata mea se amuza copios.
Vanzatoarea imi arunca o privire manioasa si se indreapta grabita spre scari.
- Da, ce credeti voi, ca vi-l dau asa, pe gratis...mormaie femeia in timp ce asteapta oprirea autobuzului.
Coboara nestingherita, continuand sa bolboroseasca.

Am inmarmurit. La propriu. Nu din cauza faptului ca era sa imi iau un pumn in gura - desi poate si asta era interesant ci pentru ca cineva putea sa se amuze de treaba asta.
M-am concentrat restul calatoriei sa ma uit urat la spatele barbatului - tata, care mergea insotit de fiica lui de 23-24 de ani.
Fata avea capul intors spre mine. Si o gura larga cu care radea cu toti dintii spunandu-i vajnicului ei parinte ca ii fixez cu privirea.

Am coborat din autobuz si mi-am amintit ca merg la tae-bo. Puteam sa ii f*t una in dinti vanzatoarei de ziare. Sau macar barbatului care radea. Sau macar fiicei care imi arata dintii de cal.

Dar nu am facut niciunul din aceste lucruri. Shit!

N-are rost sa mentionez cata reclama proasta poate sa faca o astfel de vanzatoare ziarului pe care ii distribuie.
Nici nu cred ca mai are importanta.
Toata lumea din autobuz s-a lasat calcata in picioare de o retarda. Si aici ma includ si pe mine.
Astfel de atitudini o incurajeaza sa isi continue prodigioasa activitate.

Si cum cinismul nu are limite, se mai si rade pe tema asta.
Asa-i ca pana si toata povestirea asta e amuzanta?

Sex in the creepy

2010-01-22T07:28:00.000-08:00

M-am uitat - din nou - la cateva sezoane din Sex and the city.
Stiu ca e cam demodat sau cam prea girlie pentru gusturile generale dar uneori nu ma pot abtine.
Sa intru intr-o lume in care femeile sunt puternice, bine imbracate inteligente si sexy.
Am vazut serialul de trei ori- cred - nu prea mai gasesc nimic suprinzator la el. Dar,
Pana si hainele sunt uneori un motiv suficient pentru a urmari juma de ora de... ceva.

Cu imaginea new-yorkeza in cap ma porneam la o intalnire pe la 5 dupa amiaza.
M-am imbracat in rochie si mi-am luat tocuri desi nu e tocmai stilul meu.(asta pentru ca mi s-a cam luat sa port aceeasi pereche de blugi - mai erau si un pic murdari).

Trebuia sa ajung undeva dupa gara din Cluj - loc in care am mai fost, nu stiu ce a fost in capul meu.
Am luat frumusel autobuzul - desi intarziasem - dar nu aveam bani ca fetele alea din film sa arunc pe taxi.
In plus, pe aici daca fluieri dupa vreo masina te vei trezi - in cel mai bun caz - cu un semn al pacii in nas.

Am coborat la minunata destinatie si m-am incurcat un pic la coboratul prin pasaj. De la frig cred ca.
Asa am ajuns in gara, fluturandu-mi rochia pe peron.
Mergeam si zambeam ca o nebuna gandindu-ma : "Nu, nu, nu ies deloc in evidenta, ma incadrez in peisaj".
Cativa betivi se vanturau pe acolo, asteptand vre-un personal.
Am coborat in sfarsit scarile in ceea ce se numeste impropriu pasaj, ca e mai mult o gaura neagra, cu miros de pipi-caca peste tot.
Grabeam pasul, sa nu cumva sa ma bag in seama cu musterii de la magazinu non-stop din interior.
Abia atunci mi-am adus aminte de intunericul de pe partea cealalta.

Prea tarziu insa.

Am urcat treptele de final si am intrat pe strada Fabrica de Chibrituri, ce nume predestinat, nu-i asa?
O liniste macabra si un intuneric la fel de neprimitor.
Batea un vant rece si ma gandeam unde naiba e cladirea la care trebuia sa ajung.
Pentru ca urma sa fac o pauza de cateva ore, m-am gandit sa imi aprind o tigara, scoasa rapid din poseta mica si aruncata la fel de repede pe trotuar - asa face Carrie Bradshaw.
Mi-am amintit apoi ca prietenele mele(ne intalnim in fiecare zi) - prostituatele de la coltul blocului de pe strada Turzii fumeaza mereu. Ce gand stupid!
Am scapat bricheta si mi-a luat ceva timp sa o gasesc printre conductele de pe marginea trotuarului.

Dupa ce am strabatut coridoarele linistite ale unei foste fabrici - blocul de 8 etaje pe care il cautam - am ajuns intr-un final in biroul cu pricina si am rasuflat usurata.
Nu prea bine, m-am gandit, niciuna dintre femeile prezente nu erau in fusta. Mi-am asumat pozitia si am intins increzatoare mana rece catre salut. Mda, asta nu a fost prea american.
Asezata confortabil pe canapeaua galbena, am ras gandindu-ma la drumul facut.

Asta nu a fost deloc sex in the city.
Doar o aventura creepy.

Vise de consum

2010-01-11T03:11:00.000-08:00

se numeste de fapt "Numere" si ar fi fost, in mod normal, un pic cam prea realist pentru gustul meu. Azi, in schimb, e o zi interesanta:

"Carucior de supermarket avansand pe aleile dintre rafturi. Zgomot de magazin. Mezeluri, brnzeturi. Conserve de legume. Semipreparate. Cotitura la dreapta. Dulciuri. Bauturi. La stanga. Sucuri. Menaj - electrocasnice.
In carucior sunt trei paini, trei pungi cu lapte, cateva iaurturi.
-Tatule, ia si mie canguru asta.
Zgomot de magazin."Paraschiva Gheorghe la administrativ. Paraschiva Gheorghe la administrativ". Maini de copil pe bara carutului.
- E scump, Nelutule, tata, e scump, face cat tot ce am luat.
- Da la copii nu poate sa fie reducere ca la acua land pentru copii?
Carucioare pline pe jumatate sau ochi care ocolesc caruciorul stationat.
-Nu Nelutule, aici nue cureducere la copii, ca oamenii mari nu cumpara jucarii pentru ei, decat daca sunt nebuni la cap.
Zgomot in magazin. Insi care iau baxuri de apa, de bere, de sucuri si le pun in carucioare.
- Tatule, tatule, da uite, e un cangur ami mic, e tot ca asta mare, de asta avem bani?
- Nu ma baiatule, n-avem, da-l incolo de cangur, e si urat.
Cineva scapa o sticla care se sparge cu zgomot. Voce de barbat: "Ce dracu , ma Gina eu beau si tu te imbeti, ai mainile piftie.". Voce de femeie: "Da du-te tu dracu ia-ti bautura singur, ca tot eu o platesc".
-Tatule, da putem sa ne plimbam cu carutu, sa ne uitam la toate, ca e bine si asa, sa ne uitam. Pe urma eu visez la noapte si e bine.
Caruciorul avanseaza pe aleile dintre rafturi. Travling pe produsele colorate, aliniate in siruri nesfarsite. Detergenti, clapari si mingi de baschet, carti, togai, teflon, telefoane mobile, fructe confiate.
- Nelutule, du-te si ia canguru de-acolo si pune-l in cos.
- Tatule, tatule, avem bani?
- Tu du-te si ia canguru.
- Pe ala micu sau pe ala mare?
- Ia-i pe amandoi.

Voce de copil care tipa de bucurie.
- Tatule nu-l pun in cos, il tin eu in brate.
- Pune-l in cos ca mai luam si altele.
- Ce mai luam?
- Ce vrei tu Nelutule.
- Pai cum, tot, tatule, asa, tot ce vreau !?
- Da, ma, vezi ce mai vrei.
- Pot sa imi iau jocul ala mare, cu monstri din spatiu?
- Da, Nelutule, pune-l in carucior.
Cutia cu jocul, o pereche de adidasi, un Batman, o masinuta Lamborghini, un tricou cu nr. 10 pe spate, puse in carucior.
- Gata, tata, nu mai vreau nimic, ca n-avem atatia bani.
Caruciorul avansand pe aleile dintre rafturi. Maini de barbat alaturi de cele de copil pe bara de impingere. Randul la casa. Prim-plan pe carucioarele care sunt descarcate. Mainile baiatului si barbatului punand tot ce aveau in carucior pe banda neagra.
- Ce frumoase sunt asa, toate la un loc, tatule...
Vanzatoarea care marcheaza si trece marfa in pungi.
- Doua sute patruzeci si trei de lei, va rog.
- N-am atatia bani domnisoara, am numai petru punga asta cu apni, lapte si iaurturile. Si pentru canguru asta mic.
- Cum n-ai bani domnule, iei produsele, ma lasi sa le marchez in casa si acuma-mi zici ca n-ai bani?
- Pai, daca n-am, domnisoara. N-am furat nimic. Le scoatem din pungi si le duc eu inapoi la rafturi.
- Pai domne, eu trebuie sa sterg sumele astea din casa, nici nu stiu cum sa fac, Nina, cheama-l pe Mihai, domne, esti om in toata firea, nu ti-e rusine sa-ti bati joc de mine, vrei sa ma dea afara?
- Nu domnsioara Ana, n-are de ce sa va dea afara, sunt niste numere scrise pe ecran, se sterg si nu mai ramne nicio urma, nimic.
- Lasa-ma domne cu numerele dumitale sterse. Mihai scoate-mi si mie produsele astea ca domnu m-a pus sa le marchez si nu vrea sa le plateasca.
Agitatie la coada. Lumea care bodoganeste iritata.
- Auzi, domne, spune-mi si mie, de ce faci tot circu asta, ce castigi din el?
Cateva secunde de tacere.
- Ca sa aiba copilu ce sa viseze, domnisoara Ana.
Prim-plan cu caruciorul gol. Un sir de carucioare goale pe platoul aproape pustiu din fata supermarketului, seara."

Cristian Tudor Popescu - Cuvinte rare

Ce-i cu lipsa asta de incredere?

2010-01-07T01:26:00.000-08:00

Da, vorbesc serios, care e faza?
Waaaaaaaaaaaaaaaazaaaaaaaaaaaaaaaap?!

Ne dam cu stangu-n dreptu inainte de a incepe un drum, orice drum in viata, si ne ghidam dupa niste perceptii, mentalitati idioate care nu numai ca nu ne ajuta sa fim mai buni dar ne si inchid multe din orizonturi.
Si totul porneste de la educatie - modul in care am fost invatati sa crestem in personalitatile noastre de astazi.
Hai ca m-am enervat cumplit!

Avem nevoie urgenta de un "coach Carter" - antrenorul care a interzis antrenamentele de baschet ale echipei sale pe motiv ca membrii ei - liceeni nu aveau note bune la scoala.
Stiu, exemplul nu e foarte bun, am vazut si eu un film chessy si acum il dau drept exemplu.
Bare with me!

Motivul pentru care baschetbalistii nu aveau note bune era dezinteresul. Lor si al profesorilor care cica ii educau. Statisticile spuneau ca doar un sfert dintre elevi - majoritari afro-americani vor absolvi liceul si doar 3 persoane din 100 vor merge la facultate(colegiu, ma rog). Jumatate din elevi vor ajunge pana la 18 ani in inchisoare si o parte din ei vor fi implicati intr-un atac armat. Privind lucrurile asa, baschetul era singura lor evadare dintr-un viitor sumbru.
Facand parte dintr-o statistica , vei avea mai putine sanse de reusita. Si inamicul nr.1 al cresterii tale va fi lipsa de incredere care iti e aplicata sistematic.

Revenind pe plaiuri mioritice...
Sa zicem ca suntem invatacei "young and restless" cum se spune. Viitorul suna bine daca : ai o meserie banoasa, stii pe cine trebuie ( parintii, rudele, ma rog) si te tii de "visul" tau care nu e neaparat al tau dar asa ti s-a spus, pana o iei RAZNA. Intre timp, te plangi enorm, fara sa faci NIMIC, ca NIMIC nu merge in tara asta. Sau pleci.

Care e statistica noastra?
Dictatura banului si iminenta coruptie care putrezeste toate institutiile.Si orgoliul prostesc care ne e transmis prin orice metoda.
Evadarea noastra?
Vaicareala continua si privitul in curtea vecinilor(mai din vest) - singurele lucruri care ne mai .... lumineaza zilele.

Rezultatul incadrarii in statistici - lipsa de incredere. Obtuzitatea gandirii si (partea buna) comoditatea faptului ca... esti normal.... asadar toata lumea te intelege.

Imi plac exemplele de prostie monumentala. Va delectez cu alte cateva fraze-axioma:

Nu pot face alta meserie decat cea pentru care m-am pregatit
Ce stiu eu despre meseria X?
N-am facut facultatea ca sa torn betoane
Nu o sa las niciodata un post sigur pentru cai verzi pe pereti
Nu avansez in meseria mea din cauza coruptiei
Daca as stii lume, altfel ar merge lucrurile

Si acum adevarul. Incomod intr-adevar, dar acceptandu-l poate iese ceva:

Liceul nu m-a ajutat prea mult
Facultatea a fost de balet
Mi-e rusine sa dau inapoi. Ce-o sa zica mama/tata?
Nu mi-am ales bine meseria. Parintii mi-au dictat-o
Mi-e frica de schimbare
Nu cred ca sunt cel mai bun in meseria mea. Macar angajatorul actual ma tolereaza
Nu vreau sa mai invat ( sau sa ma prefac, desigur)
Cu trecerea anilor voi deveni mai influent
Nu vreau sa imi recunosc greselile

N-am avut vre-un profesor pe care sa-l consider model. Au fost cei care proslaveau banul -realistii sefi si nostalgicii care plangeau cultura, acuzandu-ne intr-un mod "uncool" pe noi, tinerii, ca nu ne mai pasa de valorile adevarate.

Fara a mai fi elevi/studenti si in lipsa vre-unui profesor model care sa ne indrume, putem si trebuie sa inchidem usa.
Sa lasam vaicareala, gandurile de fuga si statisticile afara.
Sa vedem care sunt lucrurile care ne intereseaza "truly, madly, deeply".
Sa punem burta pe carte.
Si sa avem putina incredere - asa un strop, acolo, pe fund, vorba bancului.

Pentru "monumentele" mele dragi, GREAT NEWS!
Romania e in Europa!
Multi romani lucreaza "cu capul", cum ziceti voi, in orase de orase.
Asta nu ii exclude din Romania, sau din secta imaginara a "romanilor adevarati"... Hmm...
Ce naiba o mai fi si asta?

Increderea e motorasul lor.

Asa ca...
Wazzzzaaaaaaaaaaaaaaap?!

Super-eroi

2010-01-06T00:48:00.000-08:00

Visam cu ochii deschisi la aventurile lor
Ii admiram din penumbra si ne dorim in secret sa le impartasim puterea si marinimia.
Super-eroii ne dau sensul unei normalitati ideale - in care raul e pedepsesit iar binele iese mereu triumfator.

De la Fantomas incoace - un serial de desene animate francez pe care il urmaream cu infrigurare cand eram copil, niciun super-erou nu m-a convins mai complet ca vreau sa ies noaptea din casa, sa escaladez acoperisuri si sa lupt pentru binele orasului.
Fantomas era un copil obisnuit care mergea cuminte la scoala, asculta de parinti si lua note mari. Ziua.
Noaptea, acealasi prichindel se trasforma in cea mai temuta arma, indreptata mereu impotriva infractorilor. Imbracat in negru, mergea pe un scooter - daca imi aduc bine aminte - si se lupta cu cele mai fioroase personaje - pe care, in sfarsit, nu mi le mai aduc aminte...

Ca iar ajung la intelepciunea lui Rory - care imi spunea, nu demult, ca nu se uita decat la filme cu super-eroi. (Fie vorba intre noi, nu se uita la filme deloc - ca prea mult ii plac fotbalul si stirile!)
- Nu e viata destul de trista, neagra, infricosatoare? De ce as mai vrea sa vad rau si in filme? Hei, asta e timpul meu "off the duty", fac ce vreau cu el! Filmele fantastice, cu pumni si mega-actiune, asta imi place! Ca eroul meu castiga intotdeauna!, imi explica tatal meu adoptiv irlandez. Si avea dreptate.

Completarea pe care as vrea sa o aduc la ideea "roryana" este ca, uneori, cu totii suntem super-eroi... Sau cel putin in mintea mea - care am stabilit de mult timp ca e cam ...trilulilu.
Hai, la modul ideal vorbind:

Pai nu induram/luptam noi cu strasnicie cu .....

Frigul iernii?
Singuratatea?
Boala?
Nesimtirea?
Oboseala?
Intunericul?
Plictiseala?
Batranetea?
Nedreptatea?
Mania?

si cu toate astea mai avem timp, energie, chef sa sustinem sus si tare ca viata e frumoasa!

Si e, intr-adevar, cu atat de multi super-eroi care sa o apere...

Goooooooooo Planet!
Aaa, da, mai era si Captain Planet!

Femeia cu rochie albastra

2010-01-05T06:06:00.000-08:00

Mda, nu e chiar vesela, dar e frumoasa.
O poezie scrisa de o homeless de pe strazile Budapestei.
Publicata intr-o foaie "Homeless newspaper" care circula din mana-n mana prin centrul orasului.

OBJECTIVELY

The woman was 22
She didn't want to have a child yet.
Her husband is a bit older.
She'd got preganant.
Her housband bought her a light blue gown.
Prenatal exercises, varied diet
Her belly had swollen, in it the baby grew
The time had come.
She went to the hospital.
She gave birth to a child.
No complications.
She left him there.
She went home.
She missed him.
She brooded over it.
She ordered a cab.
She went back to the hospital.
She called the elevator.
She went up to the 2nd floor.
She got out.
She walked along the corridor.
She stood there in front of th door.
Her heart beat fast.
She drew a big breath.
She didn't knock on the door, just turned the knob.
She opened the door.
The gown was there on the hanger and smiled at her.
Lighter and bluer than ever.

Illesi Bela Imre

La prima vedere poezia mi-a inspirat tristete - dar cine sunt eu sa judec alegerile facute de ceilalti?!

In final totul s-a terminat ce bine.
Femeia din poveste era fericita.

Verde aprins

2010-01-04T03:34:00.000-08:00

Budapesta e un oras frumos. Interesant, bine organizat, in care istoria si cultura ocupa un loc aparte.
Asta o poate spune oricine, indiferent de nationalitatea reala sau aparenta. ?!?!

Nu. Nu am chef de polemici pe Dunare in jos.

Mai interesant ar fi de stiut de ce vizitam o tara straina si ne creste plamanu' - in bine sau in rau - fiindca nu putem sta linistiti - trebuie sa facem neaparat comparatia cu Romania.
Si ajungem de cele mai multe ori sa ne bagam singuri pumnul in gura - ca sunt prea multe lucuri de spus!
Sau cautam - in carcoteala noastra - tot mai multe puncte slabe ale tarii in care mergem pana cand ajngem sa regretam ca am plecat "in afara".

Cea mai tare faza pe care am auzit-o e : "Ce-ti trebe dom'ne sa mergi in strainatate cand n-ai vazut inca Romania?".
Asta se aseamana in nivelul de PROSTIE cu replica pe care mi-a dat-o un american caruia ii era frica sa plece de pe continentul lui ca "daca in celelalte tari nu e apa potabila?" - se referea si la Europa aici.

Dar, in fine.. Sa raman la subiect...

Am fost de rev in Budapesta si am gasit raspunsuri la foarte multe intrebari care imi vajaiau prin creier de cand m-am mutat in Ardeal. O sa vi le impartasesc:

Au ungurii vreo treaba cu romanii?

Nu. Sau, ma rog, nu mai mult ca alte nationalitati. Reactia la cuvantul "Romania" a ajuns in ultimul timp aceeasi pentru toata lumea: privire jenata, raspuns in doi peri : "Aah, ok". Fara continuare.

Sunt ungurii discriminatori cu romanii de etnie maghiara?

Nu. Am avut norocul sa calatoresc cu un astfel de... specimen... spun asta pentru ca il cunosc. Chiar isi facea probleme de genu: "O sa vada ca nu am accent. O sa imi zica tigan". I-au trecut.

Au ungurii planuri conspiratorii de preluare a Ardealului?

Nu. Bine, asta in cazul in care nu le tin ascunse.... : ) Cred ca sunt ocupati cu iesirea din criza economica.

Sunt ungurii nationalisti?

Da. In sensul in care stiu sa isi vanda istoria, traditia si chiar pasiunea pentru carnea de porc si vin fiert. Sunt si foarte amabili ca vanzatori - eeeh, exercitiul asta!

Mda. Acum astept reactii.
Nu inainte de a adauga faptul ca monumentele de prostie nationalista se pot intalni oriunde pe teritoriul Romaniei, nu doar in Siebenburgen.
Ca am cautat zadarnic pe youtube un clip despre relatia romani - unguri care sa nu contina cuvantul "m**e".

Opinia mea personala e ca pe parcursul ultimelor secole, ungurii - din Ungaria, that is, si-au vazut de treaba lor.

Numai romanii au ramas blocati intr-o mentalitate expirata, retardata pana in zilele noastre. Pe care o impartasesc din plin cetatenilor de etnie maghiara.
Singurul motiv pentru care etnicii maghiari nu recunosc a fi romani, nu invata romaneste bla, bla, sunt lungii ani de discriminare impotriva lor. Simplul fapt e ca reprezentantii minoritatilor in Romania sunt numiti : unguri, sasi, secui, tigani iar pentru multi romani chiar nationalitatea acestor grupuri e incerta!!!!

La intoarcere din Budapesta am oprit masina e intr-un satuc din apropiere de Cluj, in fata unei tarabe cu scaune din nuiele, blanuri, moristi si costume populare. Proprietarii - el roman, ea maghiara, ne-au tinut de vorba pret de cateva minute.
Vroiau sa stie cum e in Ungaria.
Ne-am imprietenit, ne-au facut reduceri, mai aveam un pic si le intram in casa.

Iar in timp ce le faceam cu mana prin geamul aburit de frig, mi-a venit ideea ca romanii maghiari sunt mult mai interesanti decat ungurii de la mama lor.
Pentru asta chiar tre sa bem!
Ca-s produs autohton, made in Transilvania.

MAI CREDETI?!

2009-12-24T02:04:00.000-08:00

Hai ca se potriveste la fix!

Traducere simultana de refren :

De ce sa nu luam noi cupa asta goala - pentru cei care au cupe si nu cani - si sa n-o umplem cu un pic mai multa inocenta?
N-am avut niciodata destula - probabil pentru ca atunci cand esti tanar e mai usor sa fii ignorat

As vrea sa cred ( sa imi reamintesc) ca totul era/este despre dragostea pentru un copil.

Portocala din sacul Mosului

2009-12-24T00:31:00.000-08:00

Craciunul miroase a portocala.
Nu a portocaliu, fara nicio legatura cu poltica, va rog...

Craciunul nu e zapada, clopotei, carnati, frig sau Mos Craciun. Astea sunt mirosuri inexistente sau prea comune pentru mine.
Mirosul proaspat de citrice e perfect, insa. Proaspat, savuros si intotdeauna mai disponibil parca in zilele de iarna.
Cati copii nu primesc portocale de la Mos Craciun? Sau primeau, ma rog, ca astia de azi or fi trecut la esente de parfum si nu fructe veritabile!

Nu stiu sa spun momentul in timp in care Craciunul romanesc a inceput sa miroasa a portocale.
Lunga perioada de comunism in care alimentele de baza lipseau de pe mesele de sarbatori, poate asta sa fii contribuit cu ceva.

Portocalele, micul dejun american, sunt rare pe la noi. In general. Exceptia o face Craciunul.
Imi amintesc de copilaria mea la tara - da,da, iar sunt nostalgica, e si normal de Sarbatori!

Stateam langa foc ore in sir, ascultand lemnele in soba, si indopandu-ne cu dulciuri. . Fiecare avea o portocala drept cadou, manca una sau mirosea a una.
Ne bateam stranganad cojile intre degete si tintand catre ochii celorlalti copii.

Ma simteam in siguranta, fericita si implinita, in lumea perfecta a copilariei.
Acum de fiecare data cand cineva mananca o portocala sau in timp ce miros o portocala, imi amintesc mereu de acele timpuri minunate, cand un simplu fruct era suficient sa imi lumineze ziua de Craciun.

Craciun fericit va doresc!
Si cat mai multe mirosuri care sa va faca fericiti!

Sper ca stiati ca cel mai bine ne amintim mirosurile.....
Aviz celor care nu se gandesc sa faca dus zilele astea!

Lina vs moartea

2009-12-22T01:11:00.000-08:00

Mergea in fiecare zi cu o sticla de tuica la sub-brat. Facea turul de onoare al satului, de fapt. Dimineata si seara. La dus cu sticla goala, la intors cu ea plina- bagata parca si mai rau in pliurile hainei.
Privea mereu in jos si pasea incet - incet, mai ales cand venea cu tuiculita plina - cu grija sa nu se impiedice si sa o scape. Era omniprezenta, in zilele calde de vara sau printre colindatorii din ajun, la trecerea unei nunti sau a unei inmormatari. Indiferent de ce se intampla in jurul ei, femeia nu lipsea niciodata de la "rond'. Trecea - la primele ore ale dimninetii inainte si inapoi si mai apoi seara si noaptea tarziu. Mereu parte din ... peisaj.

Mica, sfrijita si cu haine cam zdrentuite, Lina (nu imi mai aduc aminte numele ei exact, dar o sa-i spun asa) raspundea arareori la salutul nostru, al copiilor de atunci. Si cand o facea, dadea un "buna ziua", atat de firav incat aveai impresia ca-i e frica. De noi, prichindeii care se jucau "tarile" sau "flori fete" sau se tavaleau in zapada din fata portii.

Recunosc, eram niste draci - nu eu in mod deosebit - dar in mare parte, da, trebuia sa iti fie frica de noi. Nu de forta si de rapiditatea cu care "actionam" cat mai ales de ideile traznite care ne fulgerau prin minte.

Din capitolul "sobolanul in drum" sau "hai sa aruncam cu pietre in vecini" sau "ascunde-te bine si sari dintr-o data din intuneric", ne-a venit intr-o buna zi ideea sa o "agresam" pe Lina.

Nu ne placea de ea, e adevarat, ca prea cara prea multe sticle de-a lungul satului!
Dar sa ii organizam o intalnire cu moartea, asta a fost prea de tot!

De la idee la fapta, nu ne-a trebuit mult. Baietii au fost "creierele" operatiunii. Reteta succesului : iei o haina mare neagra, in care sa incapa doi pusti, unul in carca celuilalt. Acoperi tartacuta celui de deasupra cu un material la fel de negru si fioros. Astepti sa se faca seara.....

OOOOffff! Ce greu trece timpul!
S-a intunecat putin...

Asa.. Lina trece pe drumul de dus catre bar. In 20-30 de minute se va intoarce si mai agale cu rezerva facuta.

Mai e putin...

Razi copios cu gandul la confuntarea intre Lina si moarte - la ideea ca femeia va arunca sticla cat colo si va alerga cuprinsa de groaza, se va impiedica, va cadea dar se va ridica si va fugi inspaimantata spre casa. Ca se va trezi la un moment dat din frica si va intelege ca asta a fost un semn sa se lase de baut...

Ce tare!

Acum e intuneric de-a binelea. Doar un bec indepartat iti da o idee pe unde e drumul.
O umbra firava abia merge. Pasii sovaitori ai Linei se aud pe pietris.

Ne refugiem cuminti intr-un sant din apropiere. Incercam sa deslusim silueta femeii in intunericul din jur.

Cu privirea mereu in pamant, Lina nu ne simte prezenta.

Moartea intruchipata iese din ascunzatoare.

- "Ceeee faaaaaci Linooooooo????", intreaba ea, ridicandu-si mainile in aer si aratand toata neagra si inalta ca o moarte adevarata.

- "Cine esti?", raspunde femeia cu acelasi glas firav si sperios, privind drept in fata si strangand la piept comoara din sticluta.

- "Suuunt mooooarteeeaaa. Am venit sa te iau femeieeeeee", tuna aratarea, balanganindu-se fioros si blocandu-i calea Linei.

Da, stiu care erau asteptarile. Lina fuge ingrozita si se lasa de bautura. Noi radem copios de sperietura ei.
Dar viata ca si Lina, e mereu imprevizibila.

Dupa ce isi priveste moartea in ochi, femeia ia o hotarare.
Ridica sticla de jumate deasupra capului si cu o sfortare imensa, tinteste spre scafarlia mortii. Pac! Direct in moalele capului!
Si fiindca stie ca a reusit sa deruteze aratarea, Lina merge mai departe - fara sa alerge dar cu un pas mai grabit.

Nu vede ca in urma ei, moartea se clatina derutata iar cei doi baieti cad la pamant ametiti de lovitura. Si mirosind din cap pana in picioare a tuica.

Ce tare!

Gluma planuita a iesit din plin - dar nu in felul in care ne asteptam noi.

Dupa nicio zi de absenta, Lina a revenit la turul ei zilnic. Acum ne ne mai raspundea deloc la salut ci privea mereu inainte, cu ingamfare parca.
Isi purta sticla si mai la vedere, unerori o ducea - apucand-o de gat, pregatita de atac.

Cred ca a fost trista la inceput ca si-a risipit bunatate de tuica.
A realizat insa la scurt timp cata putere zace in ea si in lucrul acela atat de mic - sticla de jumate.
Mergea atunci tantosa, zambind smechera peste basmaua imbrobodita bine.

Daca a batut-o Lina pe moarte, apai de ce sa-i fie frica in lume !?!?

Cumparaturi de vise

2009-12-21T11:04:00.000-08:00

Ninsoarea asta a adus pentru toti iarna. Eram deja in ea, dar parca nimeni nu o simtea cu adevarat.
E atat de frigggggggggggggg cum parca nici imi aduceam aminte ca e in luna decembrie - m-am certat cu Gabi mai demult pe tema asta.
El spunea ca -10 e o temperatura obisnuita intr-o iarna obisnuita iar eu nu acceptam chestia asta nici in ruptul capului!.
Azi am fost la -16 grade si mai - mai ca puteai sa patinezi pe creierul meu.
Na, ca m-a facut acusa! Ce bine ca nu e pe aici sa se "bucure" intr-adevar de previziunea lui! Vino, vino, Corleone sa simti si tu un turturoi la nas!

E cliseu sa spui ca iarna - perioada sarbatorilor aduce speranta in sufletele oamenilor. Dar asta nu face faptul mai putin adevarat.
Personal, cred ca schimbatul anilor e ca mersul la cumparaturi - scump, epuizant dar datator de iluzii, in acelasi timp. Alergi mult - ca inainte de Craciun, te agiti extrem. Te enervezi daca e aglomerat. Intri in mall, in piata, la magazinul de la coltul blocului sau mai stiu eu unde merge fiecare sa isi ia haine noi, cu imaginea a ceea ce ai vrea sa achizitionezi, a felului in care te va schimba noua rochie. "Voi fi frumoasa, eleganta, jucausa, voi arata mai tanara, mai accesibila, mai vesela", iti spui in minte desi nu stii inca sigur cum va arata ceea ce iti vei cumpara. Pui in obiectul - anul - care va veni - toata speranta ca vei deveni ceva mai bun.
Uneori se intampla sa alegi haine pe care le ai deja in garderoba sau haine pe care nu le vei imbraca niciodata. Cum sunt si anii in care nu schimbi mare lucru in viata ta.
Dar ideea ca te vei innoi cu ceva iti da mereu bucurie. Si speranta.

Nu fac lobby pentru mersul la cumparaturi.
Am realizat ca unul dintre mall-urile din Cluj e de fapt o fiinta vie, un monstru care te face sa pierzi o gramada de timp, bani si energie in interiorul lui. Te atrage cu reclame frumoase pana te pacaleste sa intri si sa incepi parada vitrinelor. N-am mai intrat acolo de 2 luni.

Dar fac lobby pentru ideea ca oricine are nevoie sa creada in schimbare, sa spere ca noul an ii va duce, asa ca prin minune, tot ceea ce si-a dorit vreodata (Din momentul in care esti convins sa crezi - fa si tu un plan ca sa te asiguri ca lucrurile iti vor iesi intr-o anumita ordine).
Avem nevoie sa ne innoim si sa ne schimbam garderoba. Chiar sa aruncam parte din zdrentele - defectele pe care le tinem fara rost in dulapuri.

Asa ca ... ce mai stam atata la palavrageli fara rost...

HAI LA CUMPARATURI! De vise!

Am calcat pe o pisica!

2009-12-16T09:18:00.000-08:00

Am copilarit la tara.
Nu era un obicei sa ii insotesc pe bunicii mei la camp.
Dar in unele zile mergeam - impreuna cu fratele si verisoara mea - sa mai tragem de un carucior, sa rostogolim niscaiva paie sau sa ne ascundem de ploaie sub caruta. La moara sau la cazanu de tuica - saptamana cu facutul tuicii in sat era criminala! (Pentru ca toti localnicii umblau lelea pe acelasi drum tam-diri-dam)
Nu faceam mare lucru dar ideea si caldura de afara ma epuizau uneori.

Ca in ziua asta cand am calcat pe pisica.

Am tras de un carut cu porumb vreo 2-3 kilometri si eram bucuroasa ca m-am bronzat - cu maieu - ca altfel nici nu se puteala 13 ani cat aveam. Transpirata si obosita am ajuns acasa si in loc sa ma racoresc si eu cu o cana de apa sau un mar acru, m-am infipt la strugurii de pe bolta.
Asa apetisanti imi erau ca am intins mana repede si, miscandu-ma in acelasi timp catre ei, am calcat din plin pe o pisica! Saraca zacea linistita la soare.
Nu i-a placut foarte mult ca a sarit imediat si a zbierat - zgomotul ala de "ghiiiiiniiiiiauuuuuuuuuuuuuu" pe care il fac matele arse cu ceara!

M-am speriat ingrozitor si am uitat instantaneu de struguri.
Dar fiindca eram inca in forma - incalzita de drumul cocenilor prin soare, mi-a venit ideea sa ma plimb cu bicicleta.
Calaream pe atunci bicicleta lui tataia - din-aia enorma la care nici nu ajungeam la sa - pe ea am invatat de fapt sa ... bicicletez.
Am luat hardughia si am iesit prin drum.
Am calarit-o sincopat vreo 4-5 metri pana cand am vazut ca vine cineva din directie opusa. Prietena mea Flori - si ea tot pe bicicleta de tataie.

Ati vazut vreodata un drum de tara mai ingust de 4-5 metri? Eeeeh, daca ati vazut nu conteaza, asta avea mai mult!

Nu am reusit sa-mi mentin pozitia pentru ca Flori mergea pe dreapta - ca si mine.
Si, in loc sa trec pe stanga, am preferat sa aterizez in sant.
Adica, sa aterizam, ca saraca fata a cazut si ea!
Mi-am facut un buboi imens la glezna - din care iesea o gramada de sange asa ca, inainte sa lesin, m-am dus acasa.

N-am lesinat pana la urma , m-am spalat cu apa rece de la pompa, dar unicul mod in care mi-am explicat "accidentul" a fost pisica aia isterica care mi-a dereglat circuitele!

Mi se mai intampla si astazi sa fac chestii din-astea.
Gasesc uneori in cele mai ascunse locuri mate zbieratoare - figurate sau nu.
Prietena mea Adina - umbland cu niste bocanci fiorosi - era sa calce pe un pudel.

Morala e : cand tocmai te-ai speriat ingrozitor, mananca naibii strugurii aia! Macar sa-ti foloseasca spaima la ceva!

Iata si cateva sfaturi interesante cum sa eviti sa calci pe o pisica

---Daca pisica te urmareste Top 5
5 fa pasi mici - picioarele tarate pe podea ca un fel de "dead-walkin". Atentie - s-ar putea sa creada ca ai chef de joaca si se va baga intre picioarele tale
4 mersul Charlie Chaplin merge pentru multi. Talpile picioarelor in lateral, mergi incet
3 fandari! Ridica piciorul, indoaie din genunchi. Schimba directia de mers ca sa o derutezi
2 ia pisica in brate
1 pune mata afara

----Daca pisica e undeva in incapere....

- Nu-ti ingrasa pisica! S-ar putea sa se miste mai repede!
-Uita-te daca e vreo pisica pe jos
-Aprinde naibii lumina ! Asa o sa vezi mata si n-o sa fii atacat!

Nicio poveste despre pisici nu poate fi destul de interesanta fara aportul prietenei mele Dana, "za catxpert". Ea ne va explica astazi 5 pasi pentru a-ti prinde mata in usa:

Lasa frig in apartament
Fa un dus
Intra repede in camera
Inchide usa Brrr!
MIAAAAAAU!

Trebuie sa adnotez ca nu in partea inferioara a usii ci acolo, sus... Pentru a obtine un astfel de efect pune un obiect destul de inalt langa intrare - o saltea rezemata de perete, un dulap, de care pisica sa se poata folosi pentru a escalada usa....
NIIIICEEEE!

Te invata cineva sa tintesti sus?

2009-12-14T10:27:00.000-08:00

Intrebarea asta nu se refera la ce se gandesc unii - nu vreau sa spun majoritatea pentru ca sunt optimista.
Nu, nu caut raspunsuri care sa implice o cariera stralucita, bani multi, o sotie frumoasa si desteapta sau un sot atragator si dezghetat.

Intrebam si io daca exista cineva care te indeamna sa visezi, care iti ridica spiritul, ca la americani la stelele de pe steag...
Am fost norocoasa si am intalnit astfel de persoane care mi-au luminat ziua.
Dar am auzit ca ele ar trebui - in principiu- sa iti educe fiecare zi - sa fie prezente mereu - cam din momentul in care realizezi ca esti parte din lume.

Increderea care ne este oferita constant in prima parte a vietii, ne este retrasa ulterior prin imperativul "nu ai voie". M-am intrebat deseori de ce oamenii sunt atat de rabdatori si intelegatori cu cei mici pentru a-si aplica palme si restrictii cand cresc.
Invatam asadar, un pic prea repede pericolele pe care poate nici nu le-am experimentat - ca drobul de sare, despre regulile pe care trebuie sa le urmam pentru a fi acceptati si ne conformam de cele mai multe ori toata viata la standardele impuse de societatea care exista doar in capul nostru!

Din ce am auzit sau experimentat:
E deplasat sa dai dovada de afectiune in public, sa vorbesti foarte tare sau sa gesticulezi extrem
Nu poti incerca un lucru despre care n-ai habar
Nu trebuie sa iesi in evidenta prin aspectul tau - haine, frizura, accesorii
Respect in materie de meserie! Detinatorii a diferite functii "publice" sunt "domnul doctor","domnul avocat", "doamna secretara" sau mai general "domnul director". Scrise cu majuscule!
E rusinos sa nu castigi prea bine
Nu poti face altceva decat meseria pentru care esti pregatit
E nepoliticos sa intri incaltat in casa

Sunt sigura ca mai exista multe altele dar nu-mi vin acum in minte!

Nu e nevoie sa mentionez ca multe dintre chestiile de mai sus sunt niste ineptii care contrazic bunele maniere sau drepturile la exprimare si egalitate!
Sa zicem ca le respectam - dar avem si alte motive de a fi fericiti, liberi si nu doar motive de constrangere?

Cine sunt modelele nostre in tintit cat mai sus?
Nu sunt nebuna sa cred ca, efectiv, orice iti trazneste tie mintea va deveni maine realitate.
Dar sunt convinsa ca mentinadu-ti capul sus vei putea face mult mai multe decat privind cu circumspectie in jur!
Visand si gasind in motive sa crezi in tine, in ceilalti si in viata in general vei descoperi ca lucruri tare ciudate incep sa ti se intample.

Un telefon pe care nu il asteptai, o intalnire cu o persoana draga, o carte sau o melodie pe care o cautai demult.

Ridicol dar adevarat, cei mai influentabili sunt tinerii. Daca ajungi la 30 de ani si esti ticnit de-a binelea, foarte putine lucruri te pot intoarce la o normalitate banala.
Dar daca ai 15 ani si ti se repeta - ca o placa stricata - doar ce nu ai voie sa faci -compromisurile pe care trebuie sa ti le asumi pentru...bleah, o viata mai buna, esti condamnat sa ramai cu picioarele pana la genunchi in pamant.
Si sa nu stii niciodata cat de sus puteai ajunge!

Ha! Ha!

Ce-aveti, ma?

2009-12-13T10:48:00.001-08:00

NU inteleg mentalitatea misogina.
De fapt o inteleg dar NU ma pot forta sa o respect.
Mi se pare - parere, cred eu, unanim recunoscuta, ca e la fel ca oricare mentalitate - atitudine discriminatoare.
Mentalitate care NU numai ca NU e blamata in Romania dar pe deasupra mai e si acceptata ca "parte" a gandirii noastre... hmmm.... traditionale.

Femeia sta la cratita, femeia e un muuunte de prostie, femeia nu are opinii, femeia creste copiii, femeia asculta de barbatul ei.
Astea erau cliseele pe care trebuiau sa le infrunte mamele noastre.
La care se mai adauga azi femeia pitipoanca - cluberita care umbla dupa masini bengoase si bani si femeia - vedeta care desi NU are nimic in cap isi exprima opiniile scabroase la tv. Aaa, si proasta care le are drept modele pe primele doua.

Eu imi vad de treaba mea - NU vreau sa fac niciun "statement" cu privire la conditia generala a femeii azi. Si, parca in ciuda acestui fapt, sunt asaltata zilnic de personaje misogine.

Si mai mereu, reactia mea logica e:

CE-AVETI, MA?

Te simiti cumva neimplinit? Ti se duce vestea ca esti un papagal? Ai nevoie de reafirmarea superioritatii tale masculine?(Care exista, desigur, doar in mintea ta neanderthala)? Atunci de ce NU te duci... ca sa NU zic ceva urat... sa vezi un psiholog?

Inceteaza sa ma mai bombardezi cu prostia pe care ai mostenit-o/acumulat-o de prin parti. Vezi-ti de treaba ta!

De ce mai intrebi de ce vorbesc femeile mult?
Sau de ce NU-s ele bune la mecanica?
Sau de ce-s emotive?
Sau stiu eu ce alta ineptie iti bombardeaza mintea!

Orice problema are o rezolvare.

Eu personal cred ca , dat fiind faptul ca majoritatea femeilor urasc conflictele, feminismul e un curent-reactie la misoginism - care NU e un curent.

Daca esti prost, cauta educatia!
Daca esti nesigur, incearca increderea!
Daca esti dezamagit, investeste in proiecte - femei viabile!

Dar orice ai face, NU mai vorbi asa, cu gura deschisa...
Sau cel putin, NU cu mine!
Bleah!

COOOOOFEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEEE

2009-12-08T05:58:00.001-08:00

Bolnavi de mascoteala

2009-12-08T05:03:00.000-08:00

~~Definitie~~
(sursa dexulucineva.ro)
Mascoteala = imitarea voita a unui model "consacrat" caracterizat prin functii general acceptate. Boala psihica propagata prin stranut de catre anti-modele. Mascota - persoana care poarta costum si/sau masca reproducere dupa original cu care se indentifica.

Unul dintre cele mai plictisitoare lucruri "of all times" e sa spui chestia asta:
"Daca ai ceva, esti cineva"
Propozitia face acelasi sens puturos si daca ii schimbi logica:
"Esti cineva daca ai ceva"

Cand aud afirmatiile de mai sus, primul gand ma duce la boala. Da, in fine, imaginatia fiecaruia...
Ai o boala groaznica cu care te identifici : tuberculoza - tuberculos, lepra - lepros, sifilis - sifilitic sau ma rog, raceala - racit, amigdalita - amigdalos. Asta - ultima nu prea face sens...
Daca esti sanatos, solutia e sa faci cumva, sa "iei" ceva ca sa-l "ai" si sa fii "cineva".
Cum nu ti-e intotdeauna la indeamana sa umbli prin medii contaminate - poate doar gripate porcin (ee, vezi e si asta o idee), cel mai simplu ar fi sa iei... hmm... oare ce?
Droguri? Sa devii drogat? Na, poate, macar faci parte dintr-un grup, nu mai umbli asa izolat...
Bataie? Batut, da , merge.
Sa iei ce nu-i al tau? Furacios, da, da.
In greutate? Supraponderal, buuuun.

Nu pot sa imi imaginez ce poate fi acel "ceva" pe care ar trebui sa il ai ca sa devii mai bun (am inteles eu bine, sau?!) si mai ales in ce masura poate posesia unui lucru sa te includa intr-un grup mai larg, in societate asadar.
Decat daca ai avea o chestie general acceptata. Dar ce?

Haine?
Par curat?
Plapuma?
Ciorba de burta?
Nuuu, astea nu pot fi bune...

Dar masina?
Casa in rate?
Card de credit?
Telefon smecher?
Televizor HD?
Hmm, parca incep sa mai fac o logica.

Si daca ai avea toate astea, ai fi OK- acceptat de grupul tau? Ai fi cineva?
Da, ma rog, si tu acuma, trebuie sa obtii lucrurile de mai sus pana la o anumita varsta, sa arate - zic si io, intr-un anume fel, adica nu orice raci si sa le arati mereu - ca sa obtii aprobarea celorlalti. Tot ei te vor ajuta - consilia cum sa le imbunatatesti - in functie de tendinte, ca sa fii mereu cineva.

Pai bine dom'ne, dar daca ajungem mai multi la concluzia ca trebuie sa ...obtinem, sa facem si sa aratam aceleasi lucruri nu e de ca si cum suntem cu totii de acord cu o... imagine?
Un fel de de-asta, cum ii zice, masca, pe care sa o multiplicam si sa o purtam cu totii?
Cand se ponoseste sau ne plictisim, o mai retusam, si iar facem cate copii ne trebe si o purtam pana ni se ia de ea!

Eeeeei! Pai daca asta nu e mascoteala, eu nu mai stiu!
Tot la boli am ajuns, fi-r-ar ea de imaginatie, bat-o vina!

Eu as schimba constructia celei mai plictisitoare fraze din Univers.
Propun:

"Esti cineva - datorita miliardelor de miliarde de sanse la una de a te fi nascut si de a fi tu insuti!"
(mama ta putea sa ia 300 000 000 de chipuri, la fel si tatal tau. Inmultit cu sansele ca parintii tai sa se fi cunoscut. Inmultit cu sansele inimaginabil de mari de a fi avut personalitatea si experienta de viata pe care o ai tu in prezent)

"Devii ceva cand esti bolnav de mascoteala. Cand iti raportezi personalitatea la bunuri materiale si te bagi in costum pufos ca sa te vada lumea cat esti de aratos si cat de bine dai tu cu capul de pamant!"
Ptiu! Ca ai transpirat din plin in chestia aia si la cat de ametit esti nici nu mai auzi ca publicul tau rade de crapa!

I Fink....

2009-12-07T07:11:00.000-08:00

Trecut de 60 de ani si alb pe masura, e imbracat mereu "gata de munca", in blugi plini de praf si camasi ponosite. Sapa peste tot in oras unde e chemat in cautare de artefacte, schelete sau doar urme de ziduri.

Calareste o bicicleta in al carei "portbagaj" duce mereu laolalta ceapa, unelte de lucru si carti vechi. I se spune Enciclopedia Ambulanata.
Mainile ii sunt zgrunturoase iar unghiile murdare de pamant.
Are masina de scris si isi poarta manuscrisele in suluri de carton gri - resturi de la servetele de hartie.
Imi aduce deseori flori - care par a fi rupte din colturi de gard sau de prin gradini parasite. Piei vechi, scrumiere din oase, carti in limba germana si dischete - de cand si-a reparat calculatorul.
Traieste intr-o casa ciudata, in aparenta reconstructie, inconjurata de plante uriase care acapareaza toata curtea. Colegii lui - nepoti si nepoate necunoscute- fiindca el nu mai are rude!
In sufrageria extrem de luminoasa are de toate - de la megafon, harti si albume innegrite pana la sticle (de sticla!)de Coca Cola.
Pe una din pasunile de langa Sibiel are o cabana de oier - patru lemne si-o usa - de care imi povesteste de zor, ca acolo merge el vara, la drumetii cu prietenii.
Isi aminteste numele tuturor celor pe care ii intalneste.

Iar numele lui e Werner Fink

Un om ciudat, cum nu mi-a mai fost dat sa intalnesc vreodata. L-am cunoscut in timpul muncii la Sibianul. A devenit in doi timp si trei miscari sursa mea de documentare pentru articolele istorice.
Ma cauta prin camerele redactiei sa imi spuna ceva scurt - care dura de obicei 30 de minute. "Poti sa scrii despre nucii negri, sau despre cantareata asta de opera, faimoasa la inceputul secolului, sau despre familia care a avut casa albastra"
Suna - pe mobil - si fix - sa imi dea subiecte de articole.
Motiv de rasete pentru colegii mei care spuneau - uneori pe buna dreptate - ca Fink ma hartuieste - intr-o zi a venit cu lopeti si pamant sa sadeasca flori intre betoanele din curtea redactiei. Lalelele au imbobocit.
Il intalneam desori prin oras, oprindu-si bicicleta pentru a-mi da o plasa cu mere. Virgil colegul meu fotograf il privea si mustacea - "I fink..." (na: I think = Eu cred).

Nu pot spune ca l-am inteles vreodata.
Sau ca nu aveam momente in care ma speria.
Cred ca Fink e putin sau putin mai mult, nebun.
Ca el, multi oameni diferiti fata de ceea ce este acceptat ca "normalitate".
Nebuni dar interesanti.

Oamenii cu linguri cu coada lunga

2009-12-05T12:49:00.000-08:00

Asta e o poveste pe care am citit-o de curand. Si o scriu pentru ca se apropie Craciunul - maine e Sf Nicolae, fara nici cea mai mica legatura cu faptul ca e ziua alegerilor. Doamne Dumnezeule, cu cine o sa votam?!
Revenind:

"Un credincios a venit intr-o buna zi la profet pentru a afla cum sa diferentieze raiul si iadul si pentru a-si constri viata pe raspunsul inteleptului.
"Unde e raiul,unde e iadul?", a intrebat el.
Profetul nu i-a raspuns. L-a luat de mana si l-a condus de-a lungul aleilor intunecate spre castel.

Au intrat intr-o incapere imensa care gemea de lume. Saraci si bogati, in zdrente sau acoperiti de aur, stateau in jurul unei oale imense in care fiebea bolborosind supa - mancarea lor. Arome imbietoare se raspandeau din oala pana in cele mai indepartate colturi ale incaperii.
Mesenii tineau in maini linguri imense - mai mari decat ei - castroane de fier, cu cozi lungi, terminate cu manere de lemn ca sa protejeze mainile de aburii fierbinti ai supei.
Flamanzii plimbau uriasele linguri prin oala, incercand sa le umple, dar nu reusea niciunul sa le scoata de acolo, caci era greu nu numai sa scoti polonicul din oala, ci sa-l si duci la gura, si mare parte din supa era irosita.
Obraznicii nu reusisera decat sa isi arda mainile, fetele si sa verse picaturi fierbinti pe cei din jur.
In scurta vreme au inceput sa se certe, sa se injure, lovindu-se cu lingurile care ar fi trebuit sa le astampere foamea.
Fara sa stea pe ganduri, profetul a spus : "Acesta e iadul"

Au parasit incaperea si tipetele infernale s-au pierdut in scurt timp in tacere.
Strabatand coltloane intunecoase si scari subterane au ajuns intr-un final intr-o incapere cu totul deosebita de prima.
Si aici erau oameni inarmati cu linguri uriase cu coada lunga - asezati in jurul unei oale imense care fierbea in mijlocul incaperii.
Nimeni nu parea insa flamand - singurele zgomote care se auzeau erau un murumur linistit si clipocitul lingurilor in supa.
Se hraneau doi cate doi - unul afunda lingura in supa ducand-o la gura celuilalt Daca sarcina era prea grea, alti doi oameni isi ofereau ajutorul la ridicarea ei.
Astfel nimeni nu ramanea flamand.
Profetul i-a spus insotitorului sau : "Aici e raiul".

Aceasta istorioara e viata insasi - reprezinta felul in care vedem lucrurile cand avem conflicte si relatia noastra cu ceilalti.
Iadul din povestea noastra exista acolo unde oamenii lucreaza unul impotriva celuilalt sau pur si simplu unul alaturi de celalalt.
Raiul este acolo unde exista vointa de a stabili relatii pozitive.
Oamenii din iad cat si cei din rai se confrunta cu acelasi tip de probleme - felul in care le rezolva le transforma viata. In rai sau in iad."(Nossrat Peseschkian)

PS
Un mesaj pentru alesii nostri.
Asta pentru ca, recunoscuta sau nu, orice zi de alegeri se incheie in mod traditional cu o bere, tuica, sau, ma rog, ce mai are omu prin casa.
Sanatate!
Semneaza
Experti in halbere,
The Irish

El e domnu' Accident!

2009-12-03T07:46:00.000-08:00

Nu-l cunosti pe domnu' Accident?
Mare pierdere pentru masina ta!
Chiar vorbesc serios, tipu' asta e cea mai tare chestie de la anti-radar incoace!
Nu te duce prea departe cu gandul, cele mai surprinzatoare lucruri vin ambalate clasic.
Caci Accident e profesor - de sport. Pasionat de masini - are vreo 30 de miniaturi acasa. Face naveta zilnic Cluj - Cojocna - unde e scoala lui de exercitiu. Schimba vreo trei autobuze de la 7 am si ajunge mereu punctual la spagatul de dimineata.

Fiindca sta in varful unui deal - coboara o strada aglomerata, plina de masini, care-l improasca uneori cu namol de nu mai ajunge in cele mai bune conditiuni ale echipamentului sportiv.
Nu mai rade! Ca Accident e ordonat. Are mereu haine de schimb in rucsac.

Merge pe jos o gramada prin diferite parti ale orasului, la ore imposibile, la care stergatoarele nu fac fata sa curete ochii impanziti de somn ai soferilor.
De-aia i se spune lui Accident - e martorul a zeci de catastrofe zilnic.
Stii Ambulanta aia care trece din cinci in cinci minute pe Calea Turzii?
Accident a chemat-o!
Ai vazut semnul care impune devierea traficului la iesirea spre Floresti?
Accident l-a turnat in betoane!

E asa de bun baiatu asta ca tine si o evidenta a tuturor masinilor cu probleme/raniti/parbrize, roti zburate in ziua respectiva. Indiferent daca a asistat sau nu la ... Accident. Iti relateaza cu exactitate, ora, locul, felul in care s-a desfasurat nenorocirea, motivele - neatentie, alcool, o tipa cu fusta prea lunga, o tigara aterizata pe parbriz, tot, tot, tot. Si asta fara sa se lase afectat de emotii. Ca la jurnal. Si cand crezi ca nu mai are, te inseli. Revine cu cate un remember.

E conducator infocat. Urmareste orice iese nou despre masini, si joaca in disperare NFS sau conexe. Se gandea in urma cu o luna sa isi cumpere un volan, nu, nu "volan", ci VOLANUL - joc care mimeza condusul real.

Ooooof!
Ca m-am luat cu vorba si am uitat sa va spun singura si marea problema a domnului Accident:
Saracu n-are carnet!
Nu sariti iarasi cu gura! Ca nu-i sare lui pulsul de la catastrofele de pe sosea.

"Mi-e frica", explica Accident "ca daca imi intra vreo masina pe mana, fac mare prapad!"
Na, ca sa vezi viziune!

Culmea Accidentelor, adnoteza domnul Accident:
(stiu,e macabru, dar ce sa-i faci!)
"Bai, era odata o inmormantare pe Calea Turzii, si-a venit unu cu tiru in viteza. Phuai! Ce prapad a facut dobitocu! Ca pe langa mortu pe care il duceau, a mai dus inca 15 pietoni si vreo 4-5 soferi. Iti dai seama - in loc de unu, au murit 20 de oameni!"

Youth is the engine of the world

2009-12-02T23:54:00.000-08:00

Ziceti voi ce-o-ti vrea, daca piesa asta e suuuuuper tare!

Young man control in your hand
Slam your fist on the table
And make your demand
Take a stand
Fan a fire for the flame of the youth
Got the freedom to choose
You better make the right move
Young man, the power's in your hand
Slam your fist on the table and make your demand
You better make the right move
"youth is the engine of the world"

Hai sus!

2009-12-02T08:05:00.000-08:00

Imi plac artificiile. Am descoperit asta de curand fiindca nu demult aveam impresia ca sunt risipa de lumina.
Ce naiba poate sa insemne "risipa de lumina" nu stiu acum sa spun!

Imi place faptul ca toate lumea priveste spre cer - lucru interesant dar adevarat e ca ne petrecem foarte mult timp privind in jos sau inainte si prea putin uitandu-ne in sus.
Se spune ca pozitia capului nostru e facuta sa ne opreasca sa visam. Ca ne tinem picioarele pe pamant, inteleg, dar de ce trebuie sa le luam continuu masura?! Parca asta ar schimba ceva din adevarul ca put!(Cine stie bancul, cunoaste :)).
Asistand la artificii sunt complet "cu capul in nori" - asa cum imi place. Nu mai am timp de analiza, de cuvinte sau de gesturi inutile. Vulnerabila la tot ceea ce ma inconjoara pe pamant si deschisa doar la lumina care vine de sus. Si-s la fel ca toti cei de langa mine. Bucuroasa.

Sentimentul asta de fericire prosteasca nu stiu cum sa il explic.
Poate doar prin teoria mea legata de intuneric - nu e bun decat atunci cand dormi sau te ascunzi.
Lumina adusa de explozii e super, mai ales prin faptul ca e agresiva.
Spunand parca:
HEEEI! SUNT VIU! Ia uite ce de lumina!

Dar partea mea preferata a artificilor e finalul.
Pentru ca de fiecare data - ma rog, daca jocul e bun,- ramai masca.
Unii se mira cu voce tare, altii se zgaiesc ca la comete cu gura pana la urechi - din categoria asta fac parte si eu, majoritatea spectatorilor aplauda.

Ce tare!
Ca o decolare in forta, un zbor placut si o aterizare fara repros.

Cum nu toti suntem in stare sa zburam macar o data pe luna, artificiile sunt un prilej bun sa dam o tura pe sus. Macar asa, din cap.

Hippie Happy de Romania

2009-12-01T02:47:00.000-08:00

Credeam ca pe hipioti ii poti gasi doar in gari. Uneori pe plaja sau in baruri pline de stuf si fum dar si in cel mai luminos (=calduros) coltisor dintr-o piata fain asfaltata, din orice mare oras al lumii, stergand mereu praful de pe caldaram.

Dar i-am descoperit in Lazaret - un cartier marginas al Sibiului - cica industrial - in realitate plin de betoane parasite si caini vagabonzi.
Locuiesc intr-un apartament inchiriat cu 150 de euro si lucreaza pe dublu decat atat.
Au frigiderul plin cu.. o farfurie cu branza si pe dulapul din lemn vechi - fasole- pusa intr-un castron la umflat.

Au o mansarda dar scara interioara le lipseste. In locul ei - o scara de lemn rabatabila care iti poate cadea in cap daca nu esti atent. Un pod cu o gramada de borcane de zarzavaturi - de la mama - un pat si cateva saltele. Dulapuri cu haine impaturite cuminti si umerase cu ceva chestii de... seara.
Supravietuiesc cu 6 milioane pe luna - mancare, drumuri de servici si tigari.
Si sunt happy.
Nu pentru ca s-au obisnuit cu situatia, se lupta sa nu fie resemnati si plangaciosi ci pentru ca sunt hippie.

Au capetele pline de vartejuri, promisiuni si optimsim.
Unul vrea cariera in meteorologie iar celalalt e la un pas de a absolvi facultatea pe care a inceput-o cu 3 ani intarziere.
Au biciclete - luate in rate - pe care le scot al plimbare la munca si inapoi.
Fac excursii la Negoiu si vacante de vara in Vama cu marea-n nas.
Pentru ei lucrurile astea - reclame, pantofi, masini benga(oase), parfumuri, freze si fite nu prea conteaza.

Ma minunez privindu-i si ma intreb ( ca prostu bineinteles) de ce nu e mai raspandinta - decat in prezent - miscarea hippie in Romania.
Ca nu trebuie sa faci mare efort - ca altii - sa te abtii de la mofturi, sa porti haine vechi - de placere, sa bei bere la halba ca sa "go with the flow".
E perfect normal si la indemana sa fii sarac in Romania.
DE CE nu ne-am schimba mentalitatea asta de piata - "trening, pantofi lustriti si telefon mobil cu GPS", pentru a regasi optimismul fiecarei clipe?

Sa pierdem din vedere indicatorul spre mall si sa ne intoarcem. Sa cautam un loc cu soare din centrul orasului.

Grija cu ala micu!

2009-11-27T09:15:00.000-08:00

Mi s-a parut dintotdeauna ca cei care se ocupa de copii ar trebui sa fie niste persoane deosebite.
Calde, optimiste, vesele, pline de energie si culoare.
Si putin sarite de pe fix, ca sa poata suporta toate strigatele si tropaielile din jur.
Rory in numeste oameni "nenorociti" si "tristi" "buni de nimic" si "dezgustatori". Nu e nimic mai rau pentru prietenul meu irlandez din Mallorca decat un REP(reprezentant - angajat al companiei hoteliere pentru a avea grija de copiii oaspetilor)- poate doar un turist britanic!

Am avut ocazia de curand sa fiu un fel de varianta romaneasca a REP-ilor maiorchini.
Experienta pe care am savurat-o din plin.
Il joc pe iepurasul Pufu in povestea "Alice in tara minunilor" pentru cateva sute de copii clujeni. Am urechiuse, labute si codita ...pufoasa. Da, e voie la ras! Ca e ceva tare tare de tot.

Nu vreau sa spun nimic.. neortodox... despre colegii mei de trupa, desi de la asta pornisem de fapt. Doar ca ... mare grija cu ala micu, dom'ne! Il lasi cu astia?!!!

Niste specimene mai mari n-am intalnit in viata mea!
Poate doar REPU- tip, imbracat in femeie de asta vara care isi tinea cu mainile de fusta, ca i-o sulfa vantu, draga! S-a suparat foc cand i-a strigat un nebun de la o masa ca seamana cu Boy George! Tipu cu apropou era si bisexual... I-a aratat semnu pacii, magar nesimtit care este!

REPII astia autohtni se cred actori si se balangane inaintea spectacolului ca, vezi bine, ce tot intrebi, au emotii micutii... Nu le prea plac copiii, nici macar sa-i atinga - aici cam au dreptate, majoritatea sunt balosi ;)
Se ofusecheaza daca e galagie, "Astia micii sunt prea needucati, nici nu ne asculta!".
Da, de parca si tu te-ai abtine daca ai vedea un iepure si un sobolan batandu-se!
Sunt mofturosi si antipatici in viata lor reala, dincolo de mustati si coronite lucioase.
Vorbesc suuuuuper porcos si-s nebuni de legat!
Cum se zice in carte: ce bine de copiii care nu vad cat de dusi sunt aduuuultiiii care, in principiu, ar trebui sa aiba grija de eeei!
EEEEH! am ajuns tot la vorba lu Rory! Sa fiu parinte m-as gandi de doua ori inainte sa mi-l dau pe ala micu lu asta! Grija! Grija! Nici macar lu Pufu!

Wellness dupa 80 de ani

2009-11-26T08:59:00.000-08:00

Nu sunt nostalgica pentru ca povestesc despre o batrana, dar Elena Schwartz chiar facea aerobic la 85 de ani! In fiecare dimineata si dupa-amiaza.
Era o femeie vesela, plina de viata pe care am cunoscut-o in urma cu muuuuuuuuuult timp - 5 ani, la caminul Carl Wolf din Sibiu.
Frumoasa in ochii mei pentru ca dansa fara muzica, zambea mult iar chipul ii radia atunci cand ma privea. Cred ca o astfel de atitudine se numeste in ziua de azi "wellness", sau cel putin asa mi-a zis frate-meu, care a auzit la randul lui de la Herbalife.
Dar femeia asta pe bune daca lua ceva!
Era de un bine natural, de un optimism fara motiv care te lua pe sus.

Bunicul meu - "tataia" se spune poate mai putin literar in Muntenia - era la fel de vioi si vesel la 80 de ani. Cosea, sapa si se trezea zilnic la 4 dimineata.
Bunica matura toata curtea la 83 de ani, cu toate ca nu prea mai vedea ea bine praful de pe jos, frunzele ingramadite in colturi sau pisicile ce-i stateau in cale.
Dar facea chestia asta cu un asa mare drag - ca nu puteai sa nu te bucuri privind-o.

Sunt exemple - ok, personale - de oameni frumosi- "faini" cum se spune la Cluj.
Nu sunt nostalgii si nici povesti.
Ci modele. Putem fi asemenea lor la 85 de ani?

Carcotasii vor spune : " Hai ba lasa-ma cu de-astea! Ei ce-au facut o viata intreaga, n-au avut atatea probleme, atatea neajunsuri( cand spui asta te referi la bani?!) si comunismul le-a dat totul de-a gata!"
Parca il si vad pe tipu tuns periuta din colt care molfaie sigur ceva spunand asta sau trage afectat din tigara.

Ca sa nu intru intr-o polemica personala - "cu tine si familia ta", ma voi referi exact la trecutul Elenei Schwartz.
Care a fost unica mostenitoare a uzinei Compa - sibienii stiu! una dintre cele mai mari fabrici producatoare de piese auto - fosta Datky, din Ardeal.
Deposedata in timpul comunismului de averea ei, Elena si-a petrecut ultimii ani de viata intr-un azil, dandu-si la schimb casa - pe-o batranete linistita.
"Eu nu am timp sa ma implic in lupta pentru retrocedarea fabricii", imi spunea Schwartz in urma cu cinci ani.
Timpul este pretios pentru fiecare dintre noi.

Pentru Elena, momentele ultime au insemnat miscare, dans, zambet si bine(wellness)! Aviz amatorilor!

Juma de cana-i plina!

2009-11-24T03:35:00.000-08:00

Cafeaua din bar nu e la fel ca cea de acasa.
E mai groasa, mai neagra, uneori mai fierbinte.
Si vine la jumate de cana, ceasca sau ma rog ce alte "instrumente" de baut ar mai avea ospatarii.
Laptele e mereu rece, pus cuminte in trocuta lui albicioasa.
Incerci cu staruinta sa amesteci cele doua ingrediente magice. Lingurita e de plastic si se indoaie des in lupta cu zaharul.
Rezultatul e o cafea rece.
Care nu te anima deloc mai ales daca ai intrat pentru a te adaposti din ploaia de afara sau pentru a te trezi dupa o dimineata inceputa prea devreme.
Daca mai ai noroc si de un bar de nefumatori, e clar ca esti plin de draci!

Dar stai putin.
Juma de cana de cafea-i plina !
Si chiar tu ai spus ca e mai buna decat cea de acasa.
Si hai sa fim seriosi, cati dintre noi bem cafeaua cu lapte ?
Sau ti-e greu sa ceri lapte cald ?
Te enerveaza barul asta fitos de nefumatori ?
Sunt sigura ca poti gasi un chiosc cu Nescafe la pahar de plastic si « cortina » pentru ploaie !

Totul sta in perceptie.
In felul in care alegem – cu buna stiinta sa ne vedem si sa ne construim viata.
Trecand prin experiente neplacute, ar trebui, in principiu, sa invatam sa le evitam.
Nu sa presupunem, din start ca toate experientele sunt la fel.
Naspa ca o cafea rece.

Pentru ca in bar beau jumatate de cana, prefer sa beau o cafea intreaga acasa.
Uneori insa, cand mi-e dor de gustul cafelei de crasma( de expressor adica, de, n-am de-asta acasa), ma aventurez si la un "elixir" pe bani mai multi.
Si sunt ok, ca juma de cana-i plina !

The cult of historical monuments is so profound in Greece that site research is not really affected by the crisis and the pressure of the investors.

2008-07-11T09:02:00.000-07:00

Petre Beşliu Munteanu, the well-known archaeologist of the Brukenthal National Museum, has recently returned from a “trip” to Holy Mount Athos. Why do we use quotation for “trip”? Because, as you are going to understand, the happiness to be in such a blessed place was accompanied, this time, by scientific study and research. Thus, the traveler had again the opportunity to be enchanted, the pilgrim to humble and marvel, while the historian and archaeologist discovered interesting new things (in the very sense of the word). The nearby interview will clarify more than this short introduction.

As far as we know, Mount Athos is a place for pilgrimage. Why was it for you a study trip?

P.M.B:I was twice in pilgrimage to Mount Athos, a holy place that fully deserves the name of The Garden of the Holy Mother . Through the prayers spoken during religious services, through the recollection that it offers, Mount Athos became a spiritual pole, an attraction for all Orthodox Christians. At the same time here, at Mount Athos, you are given the feeling to “live” history. The same rituals that have been practiced for thousands of years, the hundreds years old buildings, the natural and healthy inter/human relationships, compared to the insanity of our society, seem unreal. The appellatives ‘brother’ or ‘father’ reflect Christian relationships among the members of the Athonite society. But to answer your question: during my two pilgrimages I had noticed a specific distribution of the buildings which form the monastery. The assembly of the construction is usually situated on a higher easy to defend place.

The monasteries are fortified, similar to those in Moldavia, you meen?

P.M.B: A monastery comprises a sacred place with a holy fountain surrounded by groups of cells, utilitarian spaces (a refectory for dining, a dormitory for the pilgrims, stables, sheds and storehouses, cellars, a hospital for the sick and the elders), an aqueduct and the dwelling-tower / the last shelter of the monks / that dominates the architectural assembly through its height. Situated on a craggy steep slope, The Holy Monastery Simons Petra did not need a tower for the dwellings. Nor is there such a dungeon at the monastery The Great Lavra, which is surrounded by embattled precincts. The access is made through arched entrances closed by massive plated wood gates. They used to be protected by a tower situated above the gate.

You were interested in the fortifications of the monasteries, if I understand correctly.
P.M.B:Not only in the fortifications that protect the katholikon, but also in the tower that would protect the arsanas (the harbor) and in the towers that guarded the shores of the peninsula preventing or at least delaying the attacks of the pirates.

So, we speak about a real defensive system of the Athonite society.

We can speak here, indeed, by a defending system fit out by the entire Athonite community, meant to defend each monastery and its harbor that assured the connection with the continent due to its economic activities. The organization of the defending system reflects the organization of the Athonite society based on the autonomy of the monasteries lead by a central legislative structure comprising the abbots of the twenty monasteries and an executive one . The historic facts have to be taken into account in the organization and evolution of the system: the Byzantine, then the Ottoman domination, the role played by the Genovese in the sea trade, the domination of the Crusaders and, most of all, the danger represented by the outlaw pirates. The Athonite community would not have survived for a thousand years without this system that allowed the practice of the communitarian solidarity and without flexible politics.

The entire guarding and defending system was pointed towards the enemy coming from the sea. He came up against the fortification of the shore (fortified harbors and towers), then against the fortifications of the monasteries that could held out until the outside help arrived. During the Ottoman domination there was an army body to protect the monasteries.

How happened that you were allowed to search on this “gold mine” represented by these medieval fortification and which were the results?
P.M.B:Though well preserved and complex as medieval defensive strategy the fortification from Mount Athos are not comprised in the ample studies regarding the European Middle Age fortifications. The punctual research is also feeble comprising only two dwelling towers. Neither did the Greek architects show a specific interest in the fortification. Even less can we speak about real interest in site researches in Mount Athos that has autonomy as part of the Greek Republic. The research field is generous, but the access inside the Athonite community, a promise land, is restricted. This is understandable from the perspective of the necessity to preserve the traditional values and way of life. In fact, the heritage of the Mount Athos is protected by UNESCO, and the Athonite legislation is acknowledged by the European Union.

During the period that the diamonitiriou(passport) offered me permission to research I studied a harbor defense tower, three shore fortifications and two precincts donjons with the nearby defending walls. On the ground floor the same as the West/European donjons, those in Athos are endowed with cistern and access to the ground, first or even second floors. The chapel, the sacred place is naturally placed on the last floor. At least one room is supplied with a fireplace while the latrines are placed in the width of the walls.

The towers inside the monasteries are at least 20 meter high, with narrow windows or even windowless on the ground floor and large opening on the superior floors. A balcony was disposed in a stage when the defensive role was lost. At the last floor or above the entrance (St. Paul monastery) all the towers had openings to through the black oil. The probable use of both the mashiculis and the crenels on the superior platform of the tower at St. Paul Monastery is relevant in the general context of the medieval defensive strategy research. The structure of the defending tower at Athos does not, generally, differ from those in Western Europe. Nevertheless, there are some elements hard to identify. At the arsans (harbour) of the Simonos Petra Monastery there is an underground place just under the entrance which is difficult to appreciate as having been used as a cistern or maybe a trap.

From the point of view of military architecture, the plan of the monastery near Ouranopolis (Zygou) is impressive. The precinct walls go up the slope of the hill ending with a retreat tower at the highest point. This monastery and the Great Lavra / the oldest monasteries/ were placed in vulnerable strategic positions thus being equipped with strong fortifications.

How do the old historical aspects seem in the new world, from a modern perspective?

P.M.B:In my opinion, compared to our country, the realities in Athos are pretty well established in an optimist prognosis. Here and there too, you can see new, modern restorations as well as old concrete floors, museums with well preserved or restored pieces and others that need preservation. In some restored buildings I saw marked old walls and the openings for the dark oil protected with glass, while somewhere else they were inmured to keep warm the room transformed into a storage place for books. I saw a deserted deteriorated fortification on the sea shore, while at Nea Skiti a tower was being restored.

The tower of Morphonou Monastery still stands and the ruins of a monastery built by the inhabitants of a district in Constantinopole (coming from Southern Italy) are worth being researched.

Nevertheless, the monk communities whose ideal is a life in faith and prayers should be praised and supported for their interest in the preservation of old buildings.

An inevitable though disagreeable question: How is the presence of the Romanians perceived in Athos?
P.M.B:The Romanians have always helped or served the Orthodox monk communities that have represented a stronghold of faith at the borders of the Christian world. Greek media and monks from Athos have always known that the Romanian leaders have been some of the most important founders. In the arhondaric of the Holy Dionisiou Monastery there is a modern portrait of the prince Neagoe Basarab that supported the reconstruction of the defending tower and of the aqueduct there. Another prince, Ioan of Moldavia donated the money for the reconstruction of a part of the same monastery, in 1535. The prince Alexander and his wife Ruxandra followed his example (this Alexander might have been the associate of Stephen the Great at the kingship.). Neagoe Basarab also supported the building of the retreat tower of Holy St. Paul Monastery.

Stephen the Great and Constantin Basarab are also among the benefactors of this monastery. I met many Romanians in Athos: pilgrims, employees and monks. 16 young Romanians employed by one of the monasteries integrated here through their work, faith and discipline. A Romanian servant earned so much that he could afford to change his flat back in the country. Others work as drivers or builders at the important monasteries.

I insist on a delicate question: How were you able to obtain a study trip under these circumstaces of difficult access and financial restrictions?
P.M.B:This is one of the first study trips on the South Western coast of the peninsula made with the aim of knowing the important Athonite heritage to which the Romanian kings also contributed. It is a source of pride but also a duty. The success came as a result of the honest intentions and thoughts and Christian beliefs. I was supported by PS Visarion, bishop of Tulcea and by father deacon Toma from the Sibiu Archiepiscopate. The Saint Community and the monk communities, the geronta from the Holy Monastery Simonos Petra , from Holy Monastery Gregoriou , from Holy Monastery Dionisiou understood and supported my intentions. I would like to express my gratitude to Holly Fathers Simeon, Nechifor, Gherontie, Ghervasie, Militos who took their time for helping me. The trip could not have been accomplished without the sponsorship of Mr. Ilie Gradinar. I also benefited by the support of the director of the Brukenthal National Museum who understood the importance of my research. I take this opportunity to show my appreciation to all I have mentioned.

You mentioned an archaeological site at Zygou. Was it the only experience of this kind?
P.M.B:The archaeological site at Ouranopolis was finalized, and now, despite the crises, the archeologists work to consolidate and raise the ruined walls were being carried out. I met a frantic activity at Tesaloniki where all the 30 archaeologists of the 10th Euforat of the Monuments team were out performing preservation and diggings. The building site of the Tesaloniki subway was blocked because of the “old walls” that had been discovered. The reaction of the street is the same as in our country: “Why should archaeologists block the entire street, isn’t the site of the subway enough?”

The cult of historical monuments is so profound in Greece that site research is not really affected by the crisis and the pressure of the investors.
I visited then the Archaeological Museum in Tesaloniki and the exhibition in the White Tower, two exceptional achievements of contemporary museography, where fantasy and common sense of the design architect elegantly put into value the (historical) objects without neglecting the medieval fortification when it is necessary to notice. Fantasy and light undoubtedly come from the South.

Do you and hope to resume the research?
P.M.B:The beginning of the research was long and difficult, neither seems the future easy to accomplish, but the experience and especially the fabulous archaeological heritage are reasons to optimistically stand for them.

(The interview was published in the newspaper Tribuna Sibiului , 19 and 26.11.2010)